Maşini furate din străinătate – descoperite de poliţiştii de frontieră


Joi, 6 octombrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Negreşti Oaş, au oprit pentru control, pe raza oraşului, un autoturism marca BMW Mini One, înmatriculat în Italia. Maşina era condusă de Angelo C., 18 ani, din Negreşti. Oamenii legii i-au cerut şoferului să prezinte la control documentele personale şi actele maşinii. Tânărul însă nu a putut prezenta certificatul de înmatriculare al autoturismului pe care îl conducea. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca fiind furat din Italia din septembrie 2011. Angelo C. este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.

Tot joi, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră sătmăreni au oprit pentru control, în municipiul Satu Mare, un autovehicul marca Land Rover, înmatriculat în Ungaria. Maşina era condusă de Marta Margareta S., 41 de ani, din Satu Mare. După verificări s-a constatat că maşina figurează ca fiind furată din Ungaria din septembrie 2010. Conducătoarea auto a declarat că soţul ei a cumpărat autoturismul de la un sătmărean în urmă cu mai mult timp, cu suma de 10.200 euro, dar nu ştia că maşina ar fi fost furată. Acum femeia este cercetată pentru tăinuire la furt, iar autovehiculul, în valoare de aproximativ 15.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul IJPF Satu Mare până la finalizarea cercetărilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.