Congres de Oncologie la Satu Mare


Cel puțin 150 de specialiști din cadrul Institutelor de Oncologie din țară – între care Cluj, Oradea, Timișoara, Brașov, Iași, Sibiu și București – participă în aceste zile la cea de-a XXI-a ediție a Congresului Național de Oncologie, care are loc la Satu Mare și este găzduită de Centrul Multicultural „Poesis”. Tema din acest an a congresului este „Etică, eficiență și eficacitate în oncologie”, iar organizatorii evenimentului sunt Societatea Română de Radioterapie și Oncologie Medicală.

Deschiderea oficială a avut loc vineri, 7 octombrie, oficialitățile sătmărene fiind reprezentate de președintele Consiliului Județean – Csehi Arpad și vicepreședintele Adrian Stef. Au fost prezenți, de asemenea, președintele Colegiului Medicilor Satu Mare – dr. Dumitru Fanea, directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică Satu Mare – dr. Dorina Dragoș Guran și președintele – director executiv al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Satu Mare – dr. Rodica Popdan.

Referindu-se la intersul pe care Consiliului Județean îl acordă sistemului de sănătate din Satu Mare, președintele Csehi Arpad a anunțat că de săptămâna viitoare vor fi începute lucrările de reabilitare a secției Oncologie din cadrul Spitalului Județean, valoarea investiției fiind de circa 2,5 milioane lei.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.