Palatul Copiilor – locul în care studiază peste 4.000 de copii și tineri

Mii de copii și tineri din județul Satu Mare aleg să-și petreacă timpul liber într-un alt mod decât să se plimbe prin baruri, să stea pe trase sau să-și piardă vremea la o masă de biliard.

Peste 4.000 de elevi s-au înscris în acest an la cursurile cercurilor tematice de la Palatul Copiilor din Satu Mare respectiv de la filialele din Carei, Negrești Oaș și Tășnad. Potrivit directorului instituției, Mircea Câcu ”doar la nivel de centru (la Satu Mare) avem peste 2.300 de copii înscriși. La aceștia se mai adaugă cei care frecventează orele de curs la Tășnad, Negrești Oaș și Carei. În acest an școlar, la Palatul Copiilor din Satu Mare funcționează un număr de 18 cercuri pentru elevi. Aș aminti cercurile de: pian, aeromodelism, dans modern, radiogoniometrie, chimie experimentală, muzică ușoară, fanfară și … multe altele. Am obținut performanțe deosebite atât la concursurile județene, interjudețene și naționale cât și la competițiile internaționale”.

Sunt cercuri cu peste 100 de elevi

Directorul instituției mai spune că elevii care vin să se înscrie au posibilitatea să aleagă între cercurile artistice și cele tehnice. ”Fiecare dintre profesori ar trebuii să aibă 90 de elevi înscriși însă avem dascăli cu peste 100 de copii. Este și cazul profesorului de la Cercul de dans modern, unde în momentul de față avem 140 de copii înscriși. La Carei de exemplu, din cauza suprasolicitărilor, avem 17 cercuri, cu toate că am declarat doar opt”, spune Câcu.

Au fost sistate lucrările de renovare și extindere

În altă ordine de idei conducerea instituției se confruntă cu o acută lipsă de spațiu. ”În multe cazuri profesorii sunt nevoiți să-și țină orele la diferite școli. Spre exemplu la Liceul Sportiv. Am început renovarea clădirii dar și lucrări de extindere. Mansardarea ni s-a părut o soluție bună însă am sistat lucrările din lipsă de bani. Ministerul Educației, cel care ne-a alocat bani pentru lucrări nu ne mai sprijină. Nu am de ales. Trebuie să-mi trimit profesorii pe teren, să-și facă orele în alte locații”, spune Câcu.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.