A făcut din baschet o pasiune ceea ce nu l-a împiedicat să-şi desăvârşească studiile universitare în domeniul ingineriei chimice. Mai pe urmă şi-a descoperit o nouă vocaţie – marketingul, lucrând în domeniul relaţiilor interne şi internaţionale ca organizator de târguri şi expoziţii. A colindat o bună parte a “bătrânului continent” atât în interes de serviciu cât şi în timpul liber cu “gaşca” de prieteni bine închegată încă de pe băncile şcolii. Este omul căruia oamenii de afaceri interesaţi de accesarea unor fonduri de dezvoltare a IMM-urilor îi solicită sfatul, îi cer informaţii şi consiliere. Vă propun să-l cunoaştem mai de aproape pe Cristian Raţiu, consilierul Centrului de Informare, Asistenţă şi Instruire (CIAI) Satu Mare.
Reporter: V-aţi născut în Baia Mare însă amintirile copilăriei, adolescenţei şi nu în ultimul rând viaţa de adult vă leagă de meleagurile sătmărene …
Cristian Raţiu: Aşa este. M-am născut în Baia Mare, dar nu am trăit decât 6 luni acolo după care părinţii s-au mutat la Satu Mare. Aici am urmat atât cursurile primare şi gimnaziale, la actuala Şcoală cu clasele I-VIII “Grigore Moisil” cât şi liceul. Am fost elevul fostului Liceu industrial nr. 6 astăzi, Colegiul Naţional “Ioan Slavici”.
R.: Care sunt cele mai frumoase amintiri rămase din viaţa de licean? Cum v-aţi înţeles cu profesorii?
C.R.: Îmi amintesc de multe ori de profesorul de geografie, Andrei Barna, care mi-a fost de altfel şi diriginte. A fost un om extraordinar care ne-a insuflat atât disciplina cât şi dragostea pentru natură şi drumeţii. Ne-a fost mai mult decât un simplu dascăl sau diriginte. Ne-a fost un adevărat prieten. Mergeam adesea în excursii împreună cu dirigintele nostru. Înainte de 1989 erau acele “Expediţii Cutezătorii”. A reuşit să formeze în jurul său un grup extrem de solid cu care făcea drumeţii. Îmi amintesc că noi am fost aceia care am făcut marcajul turistic din Negreşti spre vârful Pietroasa iar de acolo spre actuala Luna Şes. Apoi în anii de liceu în fiecare vacanţă de vară am mers în excursii prin ţară. Am colindat toate masivele muntoase aparţinând lanţului carpatic românesc.
R.: Sunt amintiri plăcute care nu se şterg cu una, cu două. Cu toate acestea vă propun să mergem mai departe urmând firul vieţii dumneavoastră. Aţi urmat facultatea la Bucureşti …
C.R.: Am dat admitere la Facultatea de Utilaje şi Ingineria Proceselor Chimice din Bucureşti. Visam ca după absolvirea facultăţii să revin la Satu Mare. Şi, deoarece pe parte de chimie pură Satu Mare nu oferea locuri de muncă am ales această facultate deoarece îmi oferea o dublă specializare atât în domeniul industriei chimice cât şi în cel al ingineriei.
R.: Cum era viaţa de student înainte de ’89?
C.R.: Au fost cei mai frumoşi ani. Eu am terminat facultatea în 1988, în plin comunism însă cu toate restricţiile de la acea vreme, consider că a fost bine. Ne distram, mergeam în excursii. Ceea ce era un lucru extrem de important şi de binevenit la acea vreme este că în momentul în care erai admis la facultate obţineai şi un loc în cămin. Desigur, mai erau câţiva care alegeau să meargă în chirie. Era opţiunea lor, însă eu am ales căminul.
R.: Apoi după terminarea facultăţii aţi revenit la Satu Mare. Care a fost primul dumneavoastră loc de muncă?
C.R.: La Satu Mare nu prea aveam multe oportunităţi de angajare. La acea vreme era fabrica IPSUIC, actualul “Saturn” însă, fiind al VII-lea pe lista candidaţilor pentru acel loc nu am reuşit să-l ocup. Am avut de ales doar între Aleşd, unde era o fabrică de ciment şi Întreprinderea de materiale izolatoare de la Şimleul Silvaniei. Am crezut că acolo se lucrează cu ceramică ca şi izolator după care mi-am dat seamă că se utilizează vata minerală. Era un mediu plin de praf însă nu aveam de ales. Apoi în 1990 am venit la UNIO unde am fost angajatul Atelierului de proiectare.
R.: Ascultându-vă povestea vieţii, mă întreb ce legătură are un inginer chimist cu lumea marketingului? Cum se face că aţi optat pentru un alt domeniu decât cel pentru care v-aţi pregătit şi … aţi profesat o anumită perioadă de timp?
C.R.: Vedeţi dumneavoastră, viaţa ne rezervă multe surprize. La un moment dat la UNIO am ajuns la departamentul de import-export cu rolul de a participa şi organiza târguri şi expoziţii internaţionale. Aveam avantajul că vorbesc şi câteva limbi străine. Apoi în 1994 am venit la Camera de Comerţ la Direcţia de relaţii interne şi internaţionale unde mă ocupam de expoziţiile şi târgurile pe care instituţia le organiza.
R.: Când a început înfiinţarea acelor oficii de informare şi asistenţă în afaceri, în cadrul căruia lucraţi şi în momentul de faţă?
C.R.: Primul oficiu teritorial a apărut în 2005 la Timişoara, centru la care erau arondate toate judeţele din Ardeal. Însă, la nivelul fiecărui judeţ era o persoană responsabilă cu proiectele şi programele în afaceri. Anul următor, în 2006, a fost înfiinţat oficiul de la Cluj, iar în 2007 şi cel de la Satu Mare.
R.: Au venit anii de criză. Cât de mult a fost afectat personalul din cadrul acestor birouri de situaţia economică din ţară?
C.R.: Vreau să vă spun că în 2007, spre exemplu, eram 15 angajaţi pe judeţele Maramureş, Bihor şi Satu Mare. După o primă reducere în ianuarie 2010, am rămas zece persoane iar în luna septembrie al anului trecut prin reorganizarea întregii reţele oficiul din Satu Mare s-a unit prin absorbţie cu cel din Cluj şi de atunci la Satu Mare există doar un centru de informare cu un singur angajat.
R.: Ce hobbyuri aveţi?
C.R.: Nu prea mai am timp de hobbyuri. Totuşi, aş aminti drumeţiile şi excursiile cu prietenii. Am un grup de prieteni, o gaşcă i-aş spune, cu care ne-am obişnuit să organizăm de două ori pe an excursii în străinătate. Este vorba mai mult despre nişte weekenduri prelungite. De obicei plecăm joi şi ne reîntoarcem marţi. Am vizitat Roma, Madridul, Austria dar şi alte oraşe şi ţări.
R.: În ce relaţii mai sunteţi cu sportul? Vă întreb deoarece ştiu că aţi practicat baschetul …
C.R.: Da. În tinereţe (zâmbeşte). Baschetul pentru mine este mai mult decât un hobby. Am fost şi unul dintre organizatorii Campionatului “Old Boys” la baschet. De câţiva ani încoace însă nu mai joc.
R.: Ce muzică vă place?
C.R.: Muzica de calitate. Cea care spune ceva, imprimă un sentiment, are un mesaj de transmis. Precum acele Ever Green-uri care sunt cântate şi astăzi în ciuda celor câteva decenii care s-au scurs de când au fost lansate. Dintre formaţiile româneşti îmi place foarte mult “Pasărea Colibri”, spre exemplu.
R.: Planuri de viitor?
C.R.: Sănătate în primul rând şi cât mai multe realizări atât pe plan profesional cât şi familial. Am o fică în clasa a VIII-a care la anul va da admitere la liceu astfel că vom trece la un alt nivel. Îi doresc tot binele din lume … e un copil minunat.
R.: Vă mulţumesc pentru interviu.
C.R.: Eu vă mulţumesc pentru oportunitatea pe care mi-aţi oferit-o.