Concursul internaţional de vioară “Ştefan Ruha”


Nu mai puţin de 15 violonişti din ţară şi străinătate – inclusiv din Coreea de Sud – vor participa la Satu Mare la cea de-a III-a ediţie a concursului internaţional de vioară “Ştefan Ruha”. Evenimentul va avea loc în ziua de vineri, 7 octombrie, ora 10:00, la Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti”, gala laureaţilor fiind prevăzută pentru duminică, 9 octombrie, ora 11:00.

La sfârşitul primei zile a concursului – vineri, ora 19:00 – va avea loc simpozionul cu tema “Ştefan Ruha – geniul viorii”, iar discuţiile vor fi însoţite de proiecţii multimedia cu înregistrări ale regretatului maestru.
Din juriul de specialitate care va examina prestaţia violoniştilor vor face parte conf. univ. dr. Rudolf Fatyol, violonist concertist, directorul filarmonicii sătmărene, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, preşedintele Uniunii Criticilor Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România, prof. univ. Daniel Podlovschi – violonist concertist, prof. Mihaela Tomescu, preşedintele Fundaţiei “Remember Enescu”, prof. univ. Dusen Kaseinov din Kazahstan şi prof. univ. dr. Sarosi Gyorgy de la Academia de Muzică din Debrecen – Ungaria.

4 Comentarii la "Concursul internaţional de vioară “Ştefan Ruha”"

    Leave a Reply to serios?

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.