Alexandru Ioan Pop – un elev pasionat de științe

Deși îi place să iasă cu prietenii în oraș, cititul i-a rămas ca unul dintre marile pasiuni. Preferă proza științifico-fantastică, indiferent de autor, ”doar subiectul și ideile să fie cât se poate de interesante”, spune interlocutorul. Este vorba despre Alexandru Ioan Pop, elev în clasa a X-a la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” care se poate mândri cu un loc III la un concurs de astronomie online la care a participat în acest an.

”De astronomie m-am apropiat mai mult prin intermediul matematicii, fizicii și informaticii. Mi se pare un domeniu interesant așa că m-am gândit să mă înscriu și la acel concurs. Copetiția a avut loc online, în perioada mai-iulie. În prima etapă am avut de răspuns la un set de întrebări din domeniul astronomiei iar în etapa a doua am avut de alcătuit câte un eseu fiecare. Eu mi-am ales drept tematică ”Importanța științei în educație”. Poate vi se pare ceva banal ori prea general, dar e un subiect extrem de interesant. Concursul a avut loc pe siteul www.ziua-astronomiei.ro și a fost destinată nu numai elevilor ci și studenților dacă ne gândim că limita maximă de vârstă pentru participanți a fost de 20 de ani”, a declarat Alexandru Pop.

Rezultatele de excepție din domeniul astronomiei nu sunt singurele obținute de către Alexandru, având în vedere că a mai participat și la fazele naționale a olimpiadelor școlare. ”Am participat la fazele naționale a concursurilor de fizică atât în clasa a VIII-a cât și în clasa a IX-a. De asemenea, la fazele județene și interjudețene a olimpiadelor de informatică, engleză și limba română. La Concursul interjudețean de fizică de anul trecut, spre exemplu, am luat locul III” spune Alexandru.

Și cum astronomia reprezintă una dintre marile sale pasiuni, Alexandru Pop a luat din acest an școlar în mâini și frâiele Cercului de Astrofizică din cadrul Colegiului Național ”Mihai Eminescu”. ”În momentul de față suntem doar 18 elevi, dar probabil vom fi mult mai mulți”, spune interlocutorul.

Dacă e să vorbim despre pasiuni, Alexandru studiază chitara clasică, de aproximativ 2 ani de zile iar de un an s-a înscris și la Palatul Copiilor unde îl are ca îndrumător pe Sorin Berindei. În ceea ce privește viitorul, Alexandru Pop dorește să se orienteze spre domeniul informaticii. ”Aș vrea să studiez în Anglia deoarece mi se pare că sistemul lor de învățământ este mult mai bun. Ce va fi după terminarea facultății? Probabil voi rămâne să lucrez afară”, se destăinuie tânărul.

Comentarii

comentarii

3 Comentarii la "Alexandru Ioan Pop – un elev pasionat de științe"

  1. carla verisoara lui   1 februarie 2012 at 11:37 pm

    este un baiat foarte inteligent si cred ca va avea un viitor stralucit deoarece el invata si se sraduieste nu ca altii va jur ca sunt verisoara lui de sange

    Răspunde
  2. carla verisoara lui   1 februarie 2012 at 11:41 pm

    as vrea sa mai adaug ca eu il cunosc foarte bine si el la fel pe mine si eu invat dar nu chiar asa de mult deoarece sunt in clasa a 3-a si nu am atat ne intelegem ca doi frati va pup papappapapapppaa

    Răspunde
  3. carla verisoara lui   1 februarie 2012 at 11:44 pm

    este un frumusel si fetele il vor alege nu doar de asta si ce este foarte inteligent

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.