Cu bicicletele, până la Uzina de Apă

Aproximativ 60 de persoane au parcurs pe biciclete drumul până la Uzina de Apă de la Martinești, joi, 29 septembrie, în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul sărbătoririi a 100 de ani de apă și canalizare în Satu Mare.
După ce miercuri, 28 septembrie, evenimentul – organizat de SC Apaserv SA – a fost marcat printr-o ședință festivă, joi au fost organizate alte acțiuni. Este vorba despre Ziua Porților Deschise la Uzina de Apă de la Mărtinești și Stația de Epurare a Apei din Satu Mare, respectiv marșul ciclist care a pornit de pe digul din vecinătatea Palatului Administrativ și s-a desfășurat pe traseul Uzina de Apă de la Mărtinești, respectiv Stația de Epurare a Apei de pe strada Gabriel Georgescu din Satu Mare.
Pentru cei care nu au avut în dotare biciclete, SC Apaserv SA a pus la dispoziție un camion de astfel de mijloace de transport, nou nouțe. Dintre participanții la marșul ciclist n-au lipsit viceprimarul Kereskenyi Gabor și mai mulți consilieri municipali.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.