12 taximetrişti amendaţi

Ieri, 21 septembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au desfăşurat acţiuni punctuale pe raza municipiului şi a comunelor învecinate, pentru verificarea respectării legalităţii în domeniul transporturilor de persoane în regim de taxi.

Au fost vizaţi atât conducătorii auto autorizaţi să efectueze astfel de curse, dar s-a urmărit şi depistarea persoanelor care practică ilegal taximetria.

Oamenii legii au urmărit existenţa documentelor prevăzute de legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte autorizarea pentru efectuarea unor astfel de curse şi actele şoferilor care practică această meserie. Echipajele de control au verificat starea tehnică a taxiurilor, precum şi starea psiho-fizică a conducătorilor auto.

În timpul acţiunii, poliţiştii rutieri au constatat şi sancţionat 68 de abateri la regimul circulaţiei. De asemenea, au fost sancţionaţi contravenţional 12 conducători auto care efectuau activităţi de taximetrie fără a deţine atestat profesional în acest sens.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.