Let’s do it România, îmbrăcată în rahat politic la Satu Mare
Mai sunt foarte puţine zile până la startul ediţiei 2011 a campaniei Let’s do it România. La Satu Mare toate indiciile sugerau o ediţie extrem de reuşită: mulţi voluntari înscrişi, autorităţi locale extrem de receptive şi nu în ultimul rând o implicare discretă şi în limitele decenţei a factorului politic. Asta până azi la ora 14:00, când, prin amabilitatea doamnei Daliana Lazăr (purtătoare de cuvânt a Instituţiei Prefectului, care la ora respectivă se afla în timpul programului normal de muncă şi care în mod normal ar fi trebuit să fie ocupată cu prestarea de activităţi în folosul contribuabilului român din banii căruia este plătită) am primit următorul comunicat de presă, emis de către Organizaţia Judeţeană de Tineret a PDL Satu Mare:
Satu Mare, 20 septembrie 2011
Comunicat de presă OT PDL Satu Mare
OT PDL sprijină curăţenia în judeţ
Tinerii democrat-liberali au semnat astăzi contractul de colaborare cu echipa „Let`s Do It, Romania!”, fiind astfel titulari în echipa naţională de curăţenie. Preşedintele Tineretului Democrat Liberal (TDL) Satu Mare, Adrian Cozma, s-a întâlnit cu Alina Perşa, coordonatorul proiectului la nivel de judeţ, pentru a încheia „pactul” pentru marea curăţenie din 24 septembrie. „Considerăm că acest proiect înseamnă mult mai mult decât o curăţenie generală a oraşului şi a ţării. Tinerii democrat-liberali îşi doresc să se implice în campanie cu scopul de a ajuta la educarea şi responsabilizarea populaţiei în ceea ce priveşte grija faţă de mediul înconjurător. Dorim totodată să oferim şi un exemplu pozitiv societăţii şi mai ales tinerilor, să le spunem că este momentul să fim mai implicaţi în astfel de activităţi, deoarece poluarea şi curăţenia este o problemă a tuturor. Dacă dorim să trăim într-o Românie curată şi modernă, aceste acţiuni trebuie să devină o normalitate în rândul tineretului”, a declarat Adrian Cozma.
În viziunea TDL, voluntariatul ţine de cultura fiecăruia şi de aptitudinea de a fi deschis spre lucruri bune, spre implicare. Putem observa că în ţările moderne din Europa şi nu numai, activitatea de voluntariat este foarte bine fundamentată, iar acest lucru îşi doresc şi tinerii din PDL. “Let`s Do It, Romania!” este proiectul tuturor celor care cred că în România se întâmplă şi lucruri pozitive, atunci când fiecare este dispus să contribuie, chiar şi cu foarte puţin: o singură zi, pentru o Românie curată. „Vrem ca anul acesta să fie mai bună organizarea şi să acoperim tot judeţul. În ceea ce priveşte implicarea partidelor politice, deocamdată PDL este singurul care participă la acţiune şi la propriu, nu doar cu numele trecut pe listă”, a spus Alina Perşa, coordonatorul acţiunii la nivel de judeţ.
Acţiunea tinerilor democrat-liberali va cuprinde tot judeţul. „Am mobilizat oamenii atât la nivel de municipiu, unde vom avea o echipă de circa 35 de persoane, cât şi la nivel de judeţ unde aproape în fiecare comună vom avea câte 10-15 persoane”, a mai declarat Adrian Cozma. OT PDL vine în sprijinul organizatorilor şi cu mijloace de transport în comun pentru circa 150 de voluntari care vor acţiona în judeţ dar nu posedă mijloc de transport pentru a ajunge la destinaţie.
Preşedinte Adrian Cozma
Deplin încrezători în inteligenţa şi discernământul cititorilor noştrii nu ne permitem să adăugăm nimic. Am fi curioşi totuşi să o întrebăm ceva pe doamna Alina Perşa apropo de “pactul” încheiat azi: Doamnă, pentru cât v-aţi vândut sufletul?




Daliana Lazar a fost pusa politic la Prefectura. Scrie in timpul serviciului comunicate de presa pentru PD-L?? Sa mearga acasa!!!
Foarte tare, bravo fratilor! Felicitari! Sinteti singurii care ati demascat rahatul asta!
mi se pare dezgustator ce faceti. faptul ca atacati o fapta buna a unor tineri satmareni. sunt tineri sunt pusi pe fapte mari vor sa faca curatenie vor sa faca actiuni voluntare, de ce ii atacati? care este scopul acestui atac. am sa va raspund tot eu. acest atac al vostru este imbracat in rahat politic. lets do it Romania este o actiune voluntara care aduce un real folos comunitatii. De ce atacati pe acesti tineri care vor sa faca o fapta buna. probabil multi se vor razgandi datorita atacului vostru si locul din apropierea casei mele sau ale altuia va ramane necuratat. Nu mi se pare corect. Atacati politica dar lasati tinerii in pace!!!!!!!!
Felicitari OT-PDL Satu Mare. Faceti o treaba minunata, continuati tot asa !
Multe frustrari trebuie sa aiba autorul….Daca nici sa culegi gunoaie nu-i ok in tara asta, apoi nu mai stiu ce medicamente te-ar mai putea ajuta draga…Si totusi cum procedezi? scrii articolul si dupa aia bagi un comentariu si te feliciti? ha, ha, ha Jalnic!!
oricine participa la lets do it Romania o face VOLUNTAR si o face in beneficiul societatii si a comunitatii locale . asa ca doamna Daliana Lazar a facut o actiune de promovare a let`s do it Romania. de ce politizati excesiv aceasta actiune a tineterului. Preferati sa traiti in jegul care este acum peste tot in jurul nostru????
mi se pare dezgustator ce faceti. faptul ca atacati o fapta buna a unor tineri satmareni. sunt tineri sunt pusi pe fapte mari vor sa faca curatenie vor sa faca actiuni voluntare, de ce ii atacati? care este scopul acestui atac. am sa va raspund tot eu. acest atac al vostru este imbracat in rahat politic. lets do it Romania este o actiune voluntara care aduce un real folos comunitatii. De ce atacati pe acesti tineri care vor sa faca o fapta buna. probabil multi se vor razgandi datorita atacului vostru si locul din apropierea casei mele sau ale altuia va ramane necuratat. Nu mi se pare corect. Atacati politica dar lasati tinerii in pace!!!!!!!!
Lidia, esti pedelista draga? Trebuia politizata actiunea asta, fato? Medicamente le trebuie infatuatilor astia de pedelisti, poate iti lasa si tie.
de ce cenzurati comentariile?
Stai putin frate ca-mi da cu virgula. In articol nu se scrie nimic rau de PDL ci se da doar comunicatul. Atunci de ce au sarit postacii PDL-ului ca si cum ar fi vorba de unul de-al lor?
PDL-istii in fond si la urma urmei nu au nici o vina. Daca nu erau ei se gasea un alt partid care sa incerce sa profite de pe urma acestei actiuni. De vina sunt organizatorii ca au acceptat asa ceva.
de ce sa nu accepte organizatorii asa ceva? e in interesul lor ca voluntarii sa curete GRATUIT, voluntarii sa isi taie din timpul lor liber si sa faca ceva bun pt ceilalti. toate partidele ar trebui sa isi mobilizeze oamenii si sa participe la LET`S DO IT ROMANIA, pentru ca trebuie sa rtecunoastem ca este o actiune foarte reusita si cu foarte mare folos pentru tara. parerea mea este ca ar trebui sa fie cat mai multe actiuni de felul asta. sa mearga si udmr si prm si psd si pnl si pdl sa faca curatenie in locuri in care aceasta este necesara. voi sustineti ca din cauza unor opinii politice , oamenii astia sa nu faca ceva bun pt societate. voi va imaginati absurdul acestei ipoteze? faptul ca nu aveti aceleasi opinii si orientari politice nu va da dreptul sa improscati cu noroi in ceea ce construiesc altii. repet: acesti tineri din otpdl satu mare sunt nevinovati, sunt copiii nostri sunt vecinii nostri sunt colegii nostri. si fac ceva bun domnilor. in sambata lor libera.
@Matei
Nu te preface ca nu intelegi. Oricine poate sa participe. Cu cat mai multi cu atat mai bine. Dar fiind vorba de voluntariat nu trebuie sa te bati cu caramida in piept ca o faci.
@marian : sunt de acord . nu e o bataie in piept sau o lauda ci este o invitatie pentru ceilalti sa se alature.
V-ati agitat inutil ca sifonul. Este o actiune de voluntariat? Este! La fel de bine puteau pedelistii tineri sa participe ca voluntari fara sa anunte ca au facut parteneriat cu mama lui proces verbal si simbata sa imbrace tricouri portocalii, asa cum au facut penelistii anul trecut. Culmea ca alte partide nu s-au inghesuit sa iasa in fata cu asa ceva iar tinerii lor vor culege gunoaie simbata fara sa se simta frustrati ca liderul lor nu s-au pozat cu organizatorii. Parteneriatul asta e o alta actiune a pedeleilor care se vad cocotati chiar si pe gunoaie.
oameni buni, nu va mai ,,agitati ca sifonul”. Nu mai postati comentarii pe acest site de nimic, nu mai reveniti pe pagina, nu faceti trafic acestui site. Nu merita. Daca autorul atat a inteles din acest parteneriat inseamna ca oricum habar nu are ce inseamna o fapta buna pt ca nu a facut una in viata lui. Tinerilor, nu va pierdeti timpul cu discutii sterile, vedeti-va de planurile voastre. Exista alta parte a presei care merita bagata in seama, cea de calitate….
@Carina, ce ai reusit tu sa faci este sa ma convingi sa nu particip sambata la actiune. Daca asta ti-ai propus, felicitari, ai reusit! Te las pe tine sa culegi gunoaie in anonimat. sau nu te cobori tu la nivelul aceesta? tu doar dai din gura…?
Daca nu era promovarea pedeleilor pe net nu as fi aflat ca e sambata, asa ca datorita lor vom fi cu unu mai multi la curatenie.
daca acest om care a scris acest articol se numeste jurnalist atunci inseamna ca media din Romania este o zdreanta de lux a celor cu bani
si eu care credeam ca pe tineri nu-i intereseaza politica. Iata: 16 comentarii pro si contra. Asta e al 17-lea. Doar comentariu
Atentie, s-ar putea sa sosesc si eu pe la SM sa verific ce curatenie ati facut. Puneti mana toti si nu va mai certati. Succesuri!
Autoarea trebuie sa fie foarte frustrata, daca scrie asa ceva, dar e tipic romanesc, daca cineva face o fapta buna, trebuie sa ne uitam cine o face, mai bine ne-am uita ce face. Cu siguranta in urma ecstui articol multi oameni se vor razgandi sa mai partcipe. Oare acesta este rolul presei ??? Eu cred ca nu, dar sa pui un astfel de titlu la o actiune de voluntariat, e foarte urat. RUSINE SA VA FIE
Bravo tinerilor da-ti un exemplu pozitiv, actiune in sine e importanta si nu cine o face, lasati pe cei rautaciosi, nu-i bagati in seama. Ziaristi care nu fac altceva decat sa-i scarbeasca pe oameni
Oare autoarea va participa la actiune? Poate eram curiosi sa vedem daca ziaristii de la Satmareanul vor participa la actiune, daca ii putem numii ziaristi…
De ce nu-mi postati comentariul ?, sa va fie rusine
Care este problema daca acesti tineri vor sa puna umarul la aceasta actiune? Sunteti penibil domnule jurnalist. Mai bine v-ati ocupa de problemele reale ale Satmarului, de exemplu problema cu primarul din Craidorolt, asta daca ati citit cumva acel articol. Felicitari pentru acesti tineri. Faceti treaba in continuare…
Marian, draga, tine cont de un lucru: nu trebuie sa faci parte dintr-un partid politic ca sa poti stange resturile aruncate de altii! Nu trebuie sa fi indoctrinat politic ca sa participi la aceasta actiune!…Era ma bine daca nu faceai public aceasta actiune a VOASTRA, decat sa va prezentati la curatenie.E urat ce faceti! Nu mai trebuie politizat asemenea act. de voluntariat! Si alti tineri din alte partide participa la act. dar nu bat in piept cu doctrina politica pe care o urmeaza….Suntem scarbiti de atata politica!..Vorbiti si voi de altceva…..
Bravo PDL,BRAVO OTPDL,si conducerii ei! Carcoteii sa moara de ciuda!!! HA! HA!
acest titlu este unul de prost gust. Nu ati gasit ceva mai original? foarte bine ca se implica tinerii la aceste actiuni…acest exemplu ar trebui urmat si de altii de la alte partide…dar ei nu se coboara la asa ceva. sa faca ceva in folosul comunitatii…Felicitari tinerilor…
se pare ca satmareanul si-a atins scopul. a aruncat cu rahat, altii curata dupa el iar satmareanul culege foloasele. desi sincer la aceasta dezbatere sunt de partea tinerilor politicieni.
iar nu-mi postati comentariul!!
Ziar PSD sau USL-as , doamna autor pentru cat v-ati vandut sufletul Uniunii Socialiste???
Wow! Impresionant.
Şi acum, după această şarjă impresionanta de comentarii, pentru a ne informa corect cititorii o să vă prezentăm(pe baza analizei adreselor de IP) comentatorii care suferă de personalitate multiplă:
Matei=POP
Mircea=Ursu
ada=sorin
Ionel=Alex
Nero=Teo=Zoli
drace!
anul trecut s-a facut campania asta fara culoare politica. O fo` stef , o fo` si ghilea p-acolo la curatat dar n-o putut fura campania in folosul vreunui partid. Insa Persa s-a vandut si nu ieftin, pe cuvant!!!!
anul trecut s-a facut campanie de ecologizare nu campanie electorala…….si cum bine zici anul trecut au participat toate formatiunile politice, fara sa poarte un insemn electoral, caci nu era cazul………. este de laudat faptul ca participi indiferent din ce partid faci parte, …..si crede-ma ca te cunoaste lumea fara sa strigi in gura mare ca esti PDL-ist……
urmati sfatul meu. nu mai deschideti situl satmareanul.net . pe facebook dati unlike (nu mai imi place).
let’s do it Romania are nevoie de voluntari din care sunt foarte putini in judetul nostru. Organizatorii si cetatenii judetului au numai de castigat din acest contrat. Bravo OTPDL pt initiativa sper sa faceti treaba
Din momentul în care este precizat numele organizaţie politice e cât se poate de clar că e o acţiune politică. Texte cu binele societăţii, că şi-au rupt din timpul liber, alea alea nu-s decât poveşti de adormit copiii.
Baieteii si fetele din pdl au luat in serios sfatul ministrului comunicatilor cum ca lupta de clasa s-a mutat pe internet,iar acum probali avand si foarte mult timp liber umplu netu de laikuri” sau unlaikuri.Textu asta cu frustratrea se poate citi peste tot ,la fel si cel cu oamenii de bine ,cu bravo Cozma ,etc.Deci spam,deci rahat cum bine a nimerit cel care a scris articolul.Fostul bisnitar de tigari Cozma,trebuia sa se inscrie,dimpreuna cu sleahta chefliu portocalie ca persoana fizica,nu cu sigle cu contracte si alte rahaturi.Eu zic ca la SM sa-i lasam pe politicieni sa faca curatenie,oricum ei fac cea mai mare mizerie.
[...] egyik medence tele lesz viszkivel, a szélén táncolnak majd a Let`s do it Romania csoportvezető lányai, maaaaan i love this town! Come on my friend Gyuszi, together igazi buliközpontot csinálunk a [...]
Bravo Satmareanul!!!!! Asta e presa adevarata. De data asta ati fos Corecti
Imi pare rau ca s-a ajuns aici, dar daca voi (cetatenii pentru care noi ne-am zbatut si ne-am stresat sa organizam acest eveniment cat mai bine) considerati ca s-au “vandut suflete” pentru niste masini si niste persoane….atunci si noi o sa consideram ca nu mai are rost sa ne luptam pentru voi. Am facut tot posibilul ca sa aratam ca si Satu Mare poate sa fie undeva mai sus pe lista ! E anul voluntariatului…dar se pare ca si a presei.
Le multumim tututor care au participat si au avut rabdare si intelegere, nu e usor sa mobilizezi un oras ca Satu Mare.
Si in ceea ce ma priveste, nu o sa mai organizez/particip la asa ceva pentru ca mentalitatea cetatenilor nu o sa se schimbe niciodata. In loc sa sfatuiti lumea sa participe ca nu e moarte de om voi ii descurajati sustinand ca e “piata de suflete pentru politicieni” Pacat..atat e de zis…
si atacul e la adresa tinerilor din asociatia organizatoare, nu asupra tinerilor din PDL
Felicitari tinerilor PDL pt initiativa . Citesc multe comentarii rautacioase si fara sens din partea unor persoane ,obisnuite dar sa critice fara sa aiba o initiativa , asemeni liderilor lor Crin si Ponta . !