Trei algerieni au vrut să iasă ilegal din România

Duminică, 18 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Petea, aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat, au observat, într-un lan de porumb, la aproximativ 1.000 metri de linia de frontieră româno-maghiară, trei persoane care se întreptau pe jos spre teritoriul statului vecin. Lucrătorii noștri au reținut persoanele în scuirt timp și le-au condus la sediul sectorului pentru verificări. Din primele cercetări s-a stabilit că este vorba despre trei cetățeni algerieni, cu vârste cuprinse între 22 și 33 de ani. Aceștia au declarat că intenționau să ajungă într-o țară din vestul Europei și din acest motiv au încercat să treacă ilegal în Ungaria. Acum cei trei sunt cercetați pentru tentativă la ieșirea din țară prin trecere ilegală a frontierei de stat.
STIRI SIMILARE
Poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit la intrarea în ţară un autoturism în valoare de aproximativ 8.000 euro care figurează furat din Franța.
În data de 02 martie a.c., în jurul ...
Citeste tot articolul
În data de 5 noiembrie, în jurul orei 20.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Halmeu, aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat, au observat un grup ...
Citeste tot articolul
Un băimărean este cercetat pentru dare de mită după ce a oferit 100 de euro unui ofițer al IJPF Satu Mare pentru ca acesta din urmă să își încalce atribuțiile ...
Citeste tot articolul
Potrivit evidențelor Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Satu Mare, de la începutul anului până în prezent, oamenii legii au descoperit 75 de vehicule care figurează ca fiind furate, ...
Citeste tot articolul
Polițiștii de frontieră cercetează un tânăr din Zalău care a încercat să introducă în țară o remorcă neînmatriculată.
Vineri, 23 septembrie a.c., în jurul orei 20:00, la Punctul de Trecere a ...
Citeste tot articolul
Pe stadionul municipal din Dej a avut loc joi, 16 iunie, etapa sferturilor de finală din cadrul campionatului de fotbal al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), ediţia 2011, în care ...
Citeste tot articolul
Poliţiştii de frontieră sătmăreni au reţinut patru cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal din România în Ungaria peste frontiera verde. În prezent ei sunt cercetaţi pentru tentativă la ...
Citeste tot articolul
Un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Satu Mare a demisionat din Poliţia de Frontieră Română (PFR) după ce a fost depistat în trafic ...
Citeste tot articolul
În cursul zilei de astăzi, 15 aprilie, la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Satu Mare a sosit o delegaţie a Căpităniei de Poliţie a judeţului Szabolcs - Szatmar ...
Citeste tot articolul
Un bărbat de 42 de ani riscă să ajungă după gratii după ce poliţiştii de frontieră au găsit în maşina condusă de acesta zece motociclete şi un motoscuter ascunse printre ...
Citeste tot articolul
Autoturism furat din Franța, descoperit la intrarea în
Trei turci au încercat să iasă ilegal din
A refuzat mită în valoare de 100 de
75 de vehicule furate din străinătate, descoperite de
Remorcă neînmatriculată oprită la frontieră
Fotbaliştii frontierişti sătmăreni s-au calificat în semifinalele pe
Patru migranţi reţinuţi la frontiera cu Ungaria
Prins cu musca pe căciulă, a demisionat de
Întâlnire a poliţiştilor de frontieră români şi maghiari
Haine şi motociclete de provenienţă dubioasă descoperite la

Posted by
Satmareanul
on Sep 19 2011. Filed under
Stiri.
You can follow any responses to this entry through the
RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry