Peste zece zile încep testele de evaluare în şcoli

Din 26 septembrie, elevii vor susţine teste de evaluare la disciplinele pe care le studiază. Însă, rezultatele acestor teste nu vor fi trecute în cataloage ci în fişe speciale de evaluare după care vor fi comunicate elevilor şi părinţilor.

Modelele pentru aceste teste respectiv baremele de notare au fost elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare, scopul acestor testări este de a urmări progresul la învăţătură al elevilor. Durata unui test va fi de 15-45 de minute, iar punctajul maxim pe care îl poate obţine un elev este de 90 de puncte la care se adaugă şi 10 puncte din oficiu. La sfârşitul anului şcolar 2011-2012, elevii vor mai susţine o testare, iar rezultatele vor fi trecute în aceleaşi fişe de evaluare. Potrivit purtătorului de cuvânt al IŞJ Satu Mare, Mariana Brumboiu “aceste testări au scopul de a urmări progresul elevilor la învăţătură. Testele au fost elaborate atât în funcţie de nivelul ciclului de învăţământ din care fac parte elevii cât şi în funcţie de clasa şi specializarea pe care o frecventează. Astfel, învăţătoarele claselor I vor urmări în special dezvoltarea fizică şi emoţională a elevilor, gradul de integrare în societate dar şi deprinderile de comunicare al copiilor. Elevii claselor a II-a, a III-a şi a IV-a vor susţine teste la limba română, matematică şi ştiinţe. Cei din clasele a V-a şi a VI-a la: limba şi literatura română, matematică, fizică, biologie şi limbi moderne. Elevii din a VII-a şi a VIII-a vor da teste la: limba şi literatura română, matematică, fizică, chimie biologie şi discipline socio-umane. În ceea ce îi priveşte pe elevii de liceu, aceştia vor susţine teste la: română, limba maternă, limbi moderne, tehnologia informaţiei, matematică, fizică, chimie, biologie, geografie, istorie, logică, psihologie, economie, sociologie, filosofie şi disciplinele de specialitate specifice profilului”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.