Start la Săptămâna Mobilității Europene


Sub sloganul „Mijloace alternative de transport”, în intervalul 16-22 septembrie, la Satu Mare se desfășoară „Săptămâna Mobilității Europene”, eveniment ecologic organizat de Agenția pentru Protecția Mediului (APM).

Acțiunea care va deschide „Săptămâna Mobilității Europene” va avea loc vineri, 16 septembrie, începând cu ora 9:00, și își propune să promoveze mersul pe bicicletă şi cu mijloacele de transport în comun – ca mijloace alternative de deplasare în judeţul Satu Mare.

La ora 9:00, în fața ștrandului, dintr-un mijloc alternativ de deplasare – o barcă frumos împodobită – va fi lansată pe Someş o plută simbolică realizată din peturi de către elevii Eco Şcolii nr. 10 Satu Mare. În paralel cu deplasarea bărcii, pe digul drept al Someşului va porni şi un marș ciclist cu participarea reprezentanţilor APM, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Consiliului Judeţean şi ai liceelor sătmărene. Traseul care va fi urmat de bicicliști se va desfășura pe dig, din ştrand până la podul Golescu, de unde, însoţiţi de Poliţia Rutieră, aceștia vor traversa podul continuând traseul pe drumul Careiului, spre graniţa cu Ungaria,până în localitatea Oar.

După sosirea participanţilor la graniţa dintre România şi Ungaria, cu sprijinul Primăriei Vetiş şi a Poliţiei de Frontieră, într-un cort special amenajat va fi organizată o dezbatere publică privind oportunităţile implementării proiectului „Crearea condiţiilor pentru realizarea alternativei ecologice de transport navigabil pe râul Someş, pe un traseu cât mai lung cu putinţă”, depus spre finanţare prin PHARE CBC RO-HU, elaborat de APM Satu Mare în parteneriat cu Asociaţia KIUT din Ungaria şi Ordinul Arhitecţilor din Satu Mare.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.