Clocote în oala ucenicului bucătar

Clocote şi spume cu damf penal în oala unui ucenic bucătar din Sătmar, care, deşi i-a expirat ţidula numită autorizaţie, se încăpăţânează să-şi fiarbă halelile în bucătăria pe care o ocupă abuziv. Ţidula, eliberată pentru un an, i-a permis ucenicului bucătar să folosească spaţiul aflat vizavi cu ijepeul, în incinta actualului Colegiu Kolcsey Ferenc. Problema este că, în loc să se ejecteze de bună voie din spațiul ocupat, unde chipurile făceau practică elevii care învață bucătăreala la grupul școlar de profil, ucenicul și-a încordat cu obrăznicie mușchii și a început să spumege în dreapta și-n stânga sprijinit de linguroaiele de la instituția care păstorește învățământul sătmărean. Ca meniul să fie complet, să zicem așa, refuzul municipalității de-a prelungi autorizația – după ce timp de un an din bugetul local a fost achitată o chirie babană pentru bucătăria ucenicului – a fost condimentat din abundență cu controale comandate la ITM la lucrările efectuate la unele școli din oraș, iar în cele din urmă oala în clocot a fost așezată, sub formă de jalbă-n proțap, taman pe masa reprezentantului Guvernului în teritoriu. Nu știm cine va reuși să stingă focul iscat în bucătăria ucenicului, dar se pare că, pentru a limpezi ciorba, flăcăii care se ocupă cu anticorupția au cam început să culeagă spuma…

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Clocote în oala ucenicului bucătar"

  1. lidia   25 septembrie 2011 at 8:00 pm

    problema e ca nu se pot muta in spatiul de invatamant repartizat( Lic, E Zamfirescu), pentru ca acolo…fiinteaza o firma de catering! Daca ati fi fost curiosi( jurnalisti), ati fi aflat cu usurinta ca firma e un fel de prietena intima cu viceprimarul…Kereskeni!

    Răspunde
  2. Rita Tataran   27 septembrie 2011 at 10:20 pm

    Spatiu repartizat de cine ? Firma amintita de doamna Lidia (!!!) este o societate onorabila , cu 32 de angajati legali , toti majori .Firma are doar parteneri contractuali privati de calibru, fara legaturi dubioase cu statul .In spatiul amintit s-au facut investitii substantiale pentru a fi adus la un nivel decent chiar elegant am spune.Tendentioasa relatie intima insinuata intre firma si viceprimar Kereskenyi este pura fabulatie .Viceprimarul a auzit de aceasta societate cu ocazia circului declansat de Ucenicul bucatar.

    Singura legatura comuna este ca suntem cu totii satmareni !

    Firma in cauza va asteapta pe toti pentru a-si clarifica situatia in speta amintita.

    Cu stima

    Conducerea SC Celebrate Taste SRL

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.