Urgență fără injecții


Începând cu data de 1 septembrie, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Satu Mare a fost sistată administrarea tratamentelor injectabile ambulatorii prescrise pacienților de către medicii de familie sau medicii specialiști. Deși aparent ar putea fi catalogată drept una scandaloasă, decizia luată de conducerea UPU nu face decât să așeze Urgența din cadrul Spitalului Județean Satu Mare în rândul celorlalte unități similare din țară. În condițiile în care, Satu Mare a fost singurul județ din țară unde, din considerente strict umanitare, cetățenilor le mai erau administrate tratamentele injectabile în ambulatoriu.

Sub asaltul tratamentelor injectabile

Potrivit medicului Adriana Moldovan, șefa UPU Satu Mare, în intervalele orare stabilite – dimineața între orele 7:00 și 8:00, iar după amiaza între orele 21:00 și 22:00, personalul de la Urgențe era asaltat zilnic de zeci de sătmăreni care solicitau să le fie făcute injecțiile prescrise de medicii de familie sau de către medicii specialiști. Odată cu luarea măsurii privind sistarea tratamentelor injectabile în ambulatoriu, UPU este degrevată zilnic de cel puțin 70 de persoane, care acum trebuie să se adreseze Centrelor de Permanență, în cazul tratamentelor injectabile administrate seara, în timpul zile aceștia având posibilitatea să se prezinte la cabinetele medicilor de familie. De altfel, înființarea celor șase Centre de Permanență în municipiu reprezintă și motivul pentru care sătmărenii care fac tratamente în ambulatoriu trebuie să se adreseze personalului din cadrul acestora.

Nervi și nemulțumiri

Pentru a fi informați cu privire la noile reguli, pe ușa Centrului de Triaj din cadrul UPU a fost lipit un afiș cu adresele Centrelor de Permanență și cu precizările necesare. De asemenea, pentru a se familiariza cât mai repede cu deplasarea la Centrele de Permanență, pacienților li s-a explicat că trebuie să se adrese personalului de acolo. “Cu toate acestea, nemulțumirile nu au întârziat să apară, așa cum s-a întâmplat de altfel și în perioada în care sătmărenii puteau să-și facă injecțiile la UPU. Veșnic nerăbdători și nemulțumiți că trebuie să aștepte prea mult pentru o simplă injecție, mulți dintre pacienți și-au descărcat nu odată nervii asupra personalului” – ne-a declarat asistenta șefă Maria Băban.

Șase Centre de Permanență

În municipiul Satu Mare, cele șase Centre de Permanență se află pe strada Careiului nr. 3 – CP “Caritas”, bulevardul Lucian Blaga – CP Cabinet dr. Coica, strada Bobocului nr.30 – CP Micro 17, strada Aurel Vlaicu nr. 8 – CP Clinica “Sf. Anton”, strada Eroilor Revoluției nr.22 – CP Clinica “Korall”, respectiv strada Begoniei – CP 14 Mai ( cabinet dr. Călin Bumbuluț). Medicul Adriana Moldovan spune că amplasarea acestora a fost gândită în așa fel încât să acopere necesitățile sătmărenilor din toate cartierele orașului. În cursul săptămânii, programul Centrelor de Permanență este între orele 19:00 și 7:00, același program, dar asigurat în flux continuu, fiind valabil la sfârșit de săptămână, de vineri seara până luni dimineața.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.