Satmareanul – ziar online de Satu Mare

Salariile a peste 1.600 bugetari sătmăreni sunt în aer

iles Salariile a peste 1.600 bugetari sătmăreni sunt în aer
Salariile a peste 1.600 de angajați ai Primăriei Satu Mare și ai instituțiilor subordonate acesteia stau sub semnul întrebării pentru luna octombrie și restul ultimului trimestru al anului în curs. Situația este determinată de discordanțele dintre prevederile legii răspunderii fiscal bugetare nr.692010 și acelea ale sistemului clasic privind structurile și funcționarea administrației publice locale. În vederea identificării modalităților de soluționare a problemelor privind asigurarea salariilor, primarul Iuliu Ilyes s-a întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute cu ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomiţeanu. Întrucât situații similare se regăsesc și la nivelul altor municipii din țară, răspunsul nu a fost unul ferm, astfel că, deocamdată, bugetarii și-au primit luni, 5 septembrie, salariile, dar nu se știe în ce măsură lefurile acestora vor fi asigurate și în continuare.

Potrivit primarului Iuliu Ilyes, în acest an, pe lângă sistemul clasic de salarizare, respectiv legea bugetului, legea finanțelor publice, legea funcționarilor publici și legea salarizării, au fost aplicate și prevederile legii 692010 referitoare la răspunderea fiscal-bugetară. Această lege prevede un plafon maxim al cheltuielilor salariale pentru fiecare unitate administrativ-teritorială. Însă cifrele, stabilite prin ordinul ministrului Finanțelor, nu au fost corelate cu realitatea. Astfel că, deși Primăria Satu Mare și instituțiile subordonate funcționează cu respectarea tuturor legilor referitoare la structurile și funcționarea administrației publice locale, cifra stabilită cu privire la cheltuielile stricte pentru salarii nu corespunde cu nevoile reale. Mai mult, ar putea determina conducerea Primăriei la luarea unor măsuri ilegale deoarece se lovesc de prevederile altor legi.

“Ca atare, nu ne putem încadra în aceste cifre, nu putem cuprinde în buget sumele respective pentru achitarea salariilor, deși există sursele de finanțare pentru salarii, respectiv veniturile de la bugetul local, deci suntem prinși într-o capcană din care nu știm cum să ieșim. În aceste condiții, atât în luna octombrie, cât și în ultimul trimestru al anului în curs, nu vom putea plăti salariile dacă aceste cifre, convențional stabilite, nu vor fi modificate. Astfel, sunt în joc salariile tuturor angajaților din sistemul bugetar al administrației publice locale, adică Primărie și instituțiile subordonate: școli, Poliţia Locală, Serviciu Public de Asistenţă Socială, Serviciu de Evidenţă a Persoanelor, Teatrul de Nord și Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti”, în total peste 1.600 de persoane” – ne-a declarat primarul.

Edilul șef a mai menționat că situația semnalată ministrului Ialomițeanu este cunoscută la nivel național. Astfel, unele municipii au primit plafoane mai mari și n-o să le acopere, altele sunt în situația municipiului Satu Mare. În prezent se caută soluții prin efectuarea unor reglări între municipii, astfel ca până la sfârșitul lunii septembrie să se rezolve situația.

 

STIRI SIMILARE
scrima 80x60 Salariile a peste 1.600 bugetari sătmăreni sunt în aer
O discuţie privind organizarea ediţiei din acest an a Întâlnirii internaţionale a scrimerilor sătmăreni, a avut loc luni, 9 aprilie, la Primăria municipiului. Cu acest prilej, primarul Iuliu Ilyes, iniţiatorul ...
Citeste tot articolul
aniversare2 80x60 Salariile a peste 1.600 bugetari sătmăreni sunt în aer
La finalul conferinţei de presă organizate miercuri, 25 aprilie, primarul Iuliu Ilyes i-a invitat pe ziarişti la un pahar de şampanie şi o gustare. Protocolul a fost prilejuit de împlinirea ...
Citeste tot articolul
viran 80x60 Salariile a peste 1.600 bugetari sătmăreni sunt în aer
Proiectul de hotărâre privind întreţinerea terenurilor virane aflate în proprietate privată din intravilanul municipiului Satu Mare, se află în dezbatere publică şi este postat pe site-ul oficial al Primăriei. Iniţierea proiectului ...
Citeste tot articolul
centru1 80x60 Salariile a peste 1.600 bugetari sătmăreni sunt în aer
Proiectul privind realizarea în Satu Mare a unui Centru Tehnologic de Inovare şi Afaceri, primul din seria celor 7 incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), cu finanţare asigurată ...
Citeste tot articolul
hl1 80x60 Salariile a peste 1.600 bugetari sătmăreni sunt în aer
După ce ani la rând, începând cu 1993 - a realizat şi a sprijinit realizarea unor obiective cu caracter social din Satu Mare, omul de afaceri german Hans Lindner a ...
Citeste tot articolul
crazy dancers 80x60 Salariile a peste 1.600 bugetari sătmăreni sunt în aer
O nouă ediţie a concursului internaţional de Hip Hop Bounce va avea loc sâmbătă, 3 martie, în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare. Evenimentul, aflat în ...
Citeste tot articolul
cf presa 30 ianuarie 80x60 Salariile a peste 1.600 bugetari sătmăreni sunt în aer
Prin intermediul unui nou proiect de cooperare trasfrontalieră România- Ungaria 2007 - 2013, Primăria municipiului Satu Mare va continua realizarea pistei de biciclişti către Ungaria şi pe malul drept al ...
Citeste tot articolul
partidul popular maghiar 80x60 Salariile a peste 1.600 bugetari sătmăreni sunt în aer
"Să decidem împreună" este denumirea programului comunitar de sondare pe care organizaţia municipală a Partidului Popular Maghiar (PPM) l-a iniţiat şi îl va derula în cel mai scurt timp. Fără ...
Citeste tot articolul
buget sm 80x60 Salariile a peste 1.600 bugetari sătmăreni sunt în aer
Mai multe spaţii verzi, piste pentru biciclişti, amenajarea unor zone de agrement între malul Someşului şi dig sunt doar câteva dintre doleanţele sătmărenilor care au fost prezenţi astăzi, 26 ianuarie, ...
Citeste tot articolul
primaria satu mare 80x60 Salariile a peste 1.600 bugetari sătmăreni sunt în aer
Ultima conferinţă de presă din acest an organizată de primarul Iuliu Ilyes, a avut loc miercuri, 21 decembrie. La fel ca anul trecut, la întâlnirea cu ziariştii a fost prezent ...
Citeste tot articolul
Întâlnirea internaţională a scrimerilor sătmăreni
La împlinirea a 55 ani, primarul Ilyes împreună
Neîntreţinerea terenurilor private arde la buzunar
Centru Tehnologic de Inovare şi Afaceri – la
Amprenta Hans Lindner, extinsă şi în judeţ
Concurs internaţional de Hip Hop Bounce 2012
Pista de biciclişti către Ungaria, continuată de Primăria
Partidul Popular Maghiar va avea propriul candidat la
Dezbatere publică pe marginea proiectului de buget a
Cadouri pentru ziarişti, de la Primărie

Posted by on Sep 5 2011. Filed under Stiri. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

Ne place, place, place

Ultimele stiri

Plus500
Tags
Log in | Designed by Gabfire themes ziare-pe-net.ro stiri in timp real! ziare aapsm