Iranieni prinşi la frontieră

În noaptea de 4 septembrie a.c., în jurul orelor 01.00, în urma unei acțiuni pe linia combaterii migrației ilegale, desfășurată de polițiștii de frontieră de la Sectorul P.F. Petea, a fost observat cu aparatura cu termoviziune, la distanța de 800 m de linia de frontieră, în stânga punctului de trecere Petea, un grup de 4 persoane care se deplasau spre frontiera româno-ungară. În urma reținerii acestora s-a stabilit că sunt cetățeni iranieni, cu vârste cuprinse între 28 și 30 de ani. Din cercetările efectuate a rezultat că nu posedau documente de trecere a frontierei și aveau asupra lor o barcă gonflabilă pregătită pentru trecerea canalelor din zonă. Persoanele au declarat că s-au documentat de pe rețeaua de internet despre terenul din zona de frontieră și posibilitățile de trecere ilegală a acesteia. Astfel, în seara zilei de 03 septembrie a.c. au ajuns cu trenul în Satu Mare iar în cursul nopții s-au deplasat pe jos spre frontieră cu intenția de a trece ilegal în Ungaria și de a ajunge ulterior în Germania.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.