Geza, furat la Ana poşeta

În dimineaţa zilei de 31.08.2011, în jurul orei 09:50, poliţiştii sătmăreni au fost sesizaţi telefonic de către Ana M. de 80 de ani, despre faptul că în timp ce se întorcea de la biserică, în jurul orei 09:30, a surprins în imobilul în care locuieşte o persoană de sex masculin de aproximativ 40 – 45 de ani, care i-a sustras o geantă neagră în care se aflau actele personale, o pereche de ochelari şi suma de 90 lei.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că bărbatul a pătruns în imobil prin geamul spart de la cămară. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat în cursul zilei de 31.08.2011 suspectul, acesta fiind Geza S. de 46 de ani. Faţă de Geza S. s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore pe bază de Ordonanţă de Reţinere, urmând ca în cursul zilei de 01.09.2011 să fie prezentat Instanţei de Judecată cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.