Controale în internate şi grădiniţe

Comisarii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Satu Mare vor demara începând cu prima zi de şcoală, 12 septembrie, controale în internatele unităţilor de învăţământ din judeţ şi la grădiniţele cu program prelungit. “Cei din Maramureş au început încă de astăzi controalele însă noi am considerat să demarăm aceste verificări doar din 12 septembrie, deoarece înainte de această dată nu sunt alimente în bucătăriile grădiniţelor şi internatelor. Vom verifica starea de igienă a sălilor de mese dar şi calitatea alimentelor. De altfel, pentru începutul acestui an şcolar avem şi o tematică de la Bucureşti legat de căminele pentru preşcolari şi internate. În principal ne vom axa pe programul cornul şi laptele dar nu vom neglija nici unul dintre aspectele negative de care ne vom lovi în cadrul verificărilor. Trebuie să se înţeleagă că este vorba de copii şi de sănătatea lor. Nu avem de gând să ameninţăm pe nimeni însă totul trebuie să fie aşa cum scrie la carte pe când copiii trec pragul grădiniţelor şi internatelor”, a precizat directorul OJPC Satu Mare, Valentin Breban.

2 Comentarii la "Controale în internate şi grădiniţe"

    Leave a Reply to carina

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.