Capră, despre regionalizare: MAI se va plia pe decizia politică!

Angajații instituțiilor din Satu Mare aflate în subordinea Ministerului Administrației și Internelor (MAI) sunt îngrijorați și se simt dominați de insecuritate socială din cauza reorganizărilor care se apropie de final. Cele mai afectate sunt cadrele Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră IJPF, unde sunt preconizate noi disponibilizări după aderarea României la spațiul Schengen. Acest aspecte, precum și altele referitoare la preconizata regionalizare a României au fost abordate astăzi la Satu Mare de Mihai Capră, secretar de stat în cadrul MAI. La conferința de presă organizată în sala mică de ședințe a Palatului Administrativ au luat parte și prefectul Radu Giurcă, respectiv subprefectul Pataki Csaba.

Jale mare la Poliția de Frontieră

În cursul dimineții, secretarul de stat Mihai Capră s-a întâlnit cu șefii instituțiilor subordonate MAI, care au prezentat situația operativă a activităților pe care le coordonează. Împreună cu aceștia a fost dezbătută și problema reorganizării instituțiilor, proces care este prevăzut a se încheia până cel târziu în 6 octombrie. Peste tot, numitorul comun a fost îngrijorarea cadrelor care lucrează în instituțiile supuse reorganizării, iar cei mai afectați sunt polițiștii de frontieră. Pe lângă cei peste 120 de angajați ai IJPF Satu Mare care vor fi disponibilizați, și pe alții îi așteaptă aceeași perspectivă după aderarea României la spațiul Schengen, și în condițiile în care se vorbește despre crearea unei structuri teritoriale la Sighetu Marmației. Mihai Capră a recunoscut că angajații IJPF SAtu Mare au temeri serioase în această privință.

Regionalizarea va produce flexibilizare

Pe de altă parte, secretarul de stat Mihai Capră s-a referit laconcepția MAI privind regionalizarea României. Dacă pornim de la ideea PD-L privind înființarea a opt regiuni de dezvoltare, va există o singură prefectură pentru cele opt județe. Actualele prefecturi vor deveni Direcții Teritoriale care vor avea cel mult 25 de angajați. În ceea ce privește serviciile publice comunitare, întrucât în cadrul acestora lucrează personal de execuție, este prevăzută păstrarea formei actuale de funcționare. La fel, nu va fi afectată nici capacitatea operativă a inspectoratelor pentru situații de urgență. În contextul regionalizării, Mihai Capră a amintit și despre perspectiva restructurării primăriilor, necesară – în opinia secretarului de stat al MAI – pentru a reduce riscul imposibilității asigurării cheltuielilor funcționale din sumele prea mici adunate din taxe și impozite. Totodată, secretarul de stat Mihai Capră a menționat că regionalizarea nu va presupune din start schimbarea tuturor documentelor deținute de cetățeni, aceasta urmând să se realizeze treptat. “MAI este pregătit să se plieze pe decizia politică în privința regionalizării, care va produce flexibilizare. Însă, mai întâi trebuie creat cadrul legislativ, la care se va lucra intens după încheierea vacanței parlamentare, astfel încât acesta să fie finalizat până la viitoarele alegeri” – a declarat acesta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.