Un week-end cu mulţi scandalagii

În acest sfîrşit de săptămână pe fondul consumului excesiv de alcool mai mulţi sătmăreni au provocat scandal în baruri din municipiu.
Astfel în noaptea de vineri spre sâmbătă, 27 august a.c. în jurul orelor 03,45 jandarmii au fost solicitaţi, prin apelul de urgenţă 112 să intervină pentru aplanarea unui conflict izbucnit pe fondul consumului excesiv de alcool, într-n bar din centrul municipiului Satu Mare. Scandalul a pornit de la faptul că protagoniştii şi-au adresat reciproc cuvinte şi expresii jignitoare. Jandarmii i-au sancţionat pe Andrei P. în vârstă de 24 de ani, Gheorghe T. în vârstă de 21 de ani şi pe Attila G în vârstă de 21 de ani pentru participare la scandal şi tulburarea liniştii publice, dar şi pe Flaviu P. în vârstă de 21 de ani şi Ionuţ S.în vârstă de 21 de ani pentru refuz de legitimare.

De asemenea în aceeaşi noapte jandarmii au acordat sprijin poliţiştilor sătmăreni pentru aplanarea unor conflicte izbucnite la baruri din municipiul Satu Mare. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate de jandarmi în temeiul Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în acest sfârşit de săptămână este de 7350 lei.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.