Traseu navigabil pe Someş?

Peste aproximativ o lună vom cunoaşte soarta proiectului cu privire la crearea unui traseu navigabil pe Someş, care ar face legătura între oraşele Satu Mare şi Tokay (Ungaria). Cel puţin aşa susţine directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare, Elisabeta Békéssy.

Potrivit celor spuse de directorul APM Satu Mare, documentaţia proiectul „Crearea condiţiilor pentru realizarea alternativei ecologice de transport navigabil pe râul Someş, pe un traseu cât mai lung cu putinţă” este depus pentru finanţare. „Este vorba despre un proiect transfrontalier prin care dorim creşterea interesului turistic în judeţele limitrofe Satu Mare şi Szabolcs-Szatmár-Bereg din Ungaria. Peste aproximativ o lună de zile vom putea veni cu rezultate concrete. Atunci vom şti dacă proiectul a fost aprobat, sau nu. Apoi, trebuie să facem câteva studii să vedem dacă Someşul îndeplineşte condiţiile de navigabilitate. Trebuie să vă spun că la începutul secolului trecut, Someşul a fost navigabil. De ce nu s-ar putea realiza şi acum acest lucru?”, a declarat interlocutoarea.

Potrivit directorului APM Satu Mare, liderul de proiect este instituţia pe care o conduce iar valoarea totală a acestuia este de 138.520 euro. „Proiectul în cauză prevede întocmirea documentaţiilor necesare pentru obţinerea finanţării, studiul de impact al viitoarei navigaţii pe Someş asupra biodiversităţii, studiul privind topografia râului, studiul fotogrametric al albiei şi malurilor apei şi un studiu privind realizarea unei reţele de trasee pentru biciclişti”, a precizat Békéssy.

Un Comentariu la "Traseu navigabil pe Someş?"

    Leave a Reply to stefan

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.