Tabără, boicotat de şefii de la APIA şi CRPDRP Satu Mare


Însoțit de o echipă de specialiști din cadrul Ministerului Agriculturii, ministrul Valeriu Tabără s-a întâlnit vineri, 19 august, cu primari și reprezentanți ai primăriilor din Regiunea de Nord Vest. Întâlnirea, organizată în sala mare de ședințe a Palatului Administrativ, a avut drept scop analizarea stadiului proiectelor depuse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală pentru Măsurile 3.22 și 1.25, referitoare la infrastructura rurală.

Valeriu Tabără a menționat că, la fel ca în cazul întâlnirilor organizate în alte regiuni, se dorește discutarea punctuală a problemelor cu care se confruntă primarii care au depus proiecte pentru măsurile menționate, în vederea accesării de fonduri europene, pentru a se evita ajungerea la situația de-a fi ratate finanțările.

Totodată, ministrul Tabără a subliniat faptul că, deși pentru Măsura 3.22 sunt alocați în total 1,6 miliarde euro, beneficiarii acestora se confruntă cu dificultăți generate de diverse motive. Aceste dificultăți și motive trebuie discutate punctual, cu fiecare beneficiar în parte, pentru a nu se ajunge la pierderea finanțării – a precizat Tabără.

Ministrul Agriculturii a declarat că în Regiunea de Nord Vest, pentru Măsura 3.22 există înregistrate 155 de contracte de finanțare care trebuie finalizate, deoarece se dorește ca până la sfârșitul anului să fie absorbiți cel puțin 1,2 – 1,2 miliarde euro.

Pe de altă parte, întrebat despre acuzațiile care au fost formulate la adresa unor angajați din cadrul APIA și CRPDRP Satu Mare, ministrul Valeriu Tabără nu a oferit un răspuns ferm. Tabără a preferat să ascundă gunoiul sub covor, invocând perspectiva unor discuții cu reprezentanții Ministerului Agriculturii, la București.

Ca și când tematica abordată ar fi fost din oricare alt domeniu, nu din cel agricol, de la întâlnirea cu ministrul Valeriu Tabără au lipsit șeful APIA Satu Mare – Viorel Pintea, pus la index de către șefii din PD-L, și Mihai Seucea – directorul CRPDRP nr.6 Satu Mare, care s-a îmbolnăvit subit joi seara.

Comentarii

comentarii

3 Comentarii la "Tabără, boicotat de şefii de la APIA şi CRPDRP Satu Mare"

  1. apia   19 august 2011 at 10:08 pm

    Conducerea Apia nu a boicotat vizita dl ministru, nici macar nu a constituit obiectul sedintei, mai mult decat atat nici nu a fost informata de vreo vizita sau participare, nu a fost informata nici apia bucuresti si nici apia satu mare pe mijloacele de comunicare institutionale.

    cu deosebit respect,

    Răspunde
  2. Satmareanul   20 august 2011 at 1:05 am

    In acest caz e mai grav decat credeam.

    Răspunde
  3. UNGURU   21 august 2011 at 12:42 am

    Satmareanul te saluta UN GURU.Satmareanu lasa pe neamul Tabara Banatzanul in pace,acuma este mare miticiu de la Bucale:)))))))))))))))))))))).Satmateanul te saluta UN GURU.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.