Maşină furată din Italia, descoperită la Satu Mare

Poliţiştii de frontieră cercetează un sătmărean care a fost depistat în trafic în timp ce conducea o maşină ce figurează ca fiind furată din Italia.

Joi, 11 august, poliţiştii de frontieră sătmăreni au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului internaţional cu maşini furate. În cadrul acţiunii, oamenii legii au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Satu Mare, un autoturism marca BMW X3, înmatriculat în Satu Mare. Maşina era condusă de Ioan Mircea K., 25 de ani, din Satu Mare. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca fiind furat din Italia din aprilie 2011. Tânărul aflat la volan a declarat că maşina a primit-o de la administratorul firmei la care este angajat şi nu ştia că maşina ar fi furată.
La sediul IJPF Satu Mare s-a prezentat şi proprietarul autovehiculului, Gheiza I., 52 de ani, care a declarat că a cumpărat maşina de la un sătmărean şi a dat în schimb un autoturism Mitsubishi şi 2.000 de euro şi nu ştia că este furată.
Autovehiculul, în valoare de aproximativ 25.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul IJPF Satu Mare până la finalizarea cercetărilor, iar Gheiza I. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.