Festival de toacă și cântece religioase


Sub genericul “Toată suflarea să laude pe Domnul”, la Tășnad va avea loc în 14 august a V-a ediție a festivalului-concurs județean de toacă și cântece religioase, eveniment organizat de Parohia Ortodoxă Română și Primăria Tăşnad, în colaborare cu Consiliul Judeţean Satu Mare.

Concursul se va desfăşura de la ora 14:00 în Catedrala “Sfânta Maria” din Tăşnad, iar protagoniștii vor fi băieţi şi fete cu vârste între 3 şi 15 ani, îmbrăcaţi în costume populare. Fiecare concurent va bate toaca de lemn instalată în biserică timp de un minut, în încercarea de-a reprezenta cât mai artistic și sugestiv zona de unde provine, după care va cânta un cântec bisericesc sau va rosti o rugăciune. La finalul competiției vor fi acordate premii pentru fiecare categorie de vârstă.

Festivalul se va desfăşura cu prilejul Hramului Catedralei “Sfânta Maria” din data de 15 august, scopul constând în stimularea sensibilității copiilor pentru tradiţia, cultura şi credinţa ortodoxă.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.