IJPF Satu Mare va disponibiliza 124 de angajaţi

95 de agenţi şi ofiţeri respectiv 29 de angajaţi din rândul personalului contractual făcând parte din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Satu Mare, îşi vor pierde locurile de muncă în urma testărilor interne care au loc în acestă perioadă.

Evaluarea angajaţilor se face pe sectoare. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Satu Mare, Oana Totorean, la nivelul instituţiei în prezent sunt 872 de angajaţi, iar după testări 124 vor părăsi sistemul. De altfel, sunt angajaţi care nu au mai aşteptat să fie concediaţi ci au ales să plece de bunăvoie. “În ultimele două luni trei poliţişti de frontieră şi-au dat demisiile iar alţi nouă şi-au suspendat activitatea pe o perioadă mai lungă de timp”, a declarat Oana Totorean. Primii care vor fi disponibilizaţi sunt cei care fac parte din rândul personalului contractual iar poliţiştii urmează să fie concediaţi în luna octombrie al acestui an.

Primii care au trecut de “focul testărilor”, vineri, 29 iulie, au fost Poliţiştii de frontieră de la sediul IJPF Satu Mare. Apoi, sâmbătă, 30 iulie, a fost rândul celor de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Halmeu iar în 31 iulie au urmat poliţiştii de frontieră de la Petea ca să se confrunte cu testele. Luni, 1 august, au fost testaţi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tarna Mare şi Berveni, iar astăzi, 2 august, cei din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei. Rezultatele testărilor vor fi afişate vineri, 5 august.

Un Comentariu la "IJPF Satu Mare va disponibiliza 124 de angajaţi"

    Leave a Reply to otilia

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.