Sătmărel – 100 de ani de la construirea Bisericii Ortodoxe


Biserica Ortodoxă din Sătmărel a fost neîncăpătoare duminică, 31 iulie, pentru credincioșii care au participat la slujba oficiată cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la construirea lăcașului de cult. Slujba a fost oficiată de P.S. Iustin Hodea Sigheteanul, arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, alături de care au fost prezenți opt preoți ordodocși din Satu Mare, inclusiv protopopul Ioan Socolan și fostul protopop Alexandru Tincu.

Pe lângă credincioșii din Sătmărel, la slujbă au luat parte și numeroși credincioși din Balta Blondă și Satu Mare. Oficialitățile sătmărene au fost reprezentate de senatorul Valer Marian, vicepreşedintele consiliului judeţean Mircea Govor, primarul Iuliu Ilyes şi consilierii municipali Dorel Coica şi Dumitru Fanea.

Înainte de oficierea slujbei, la intrarea principală a Bisericii Ortodoxe a fost dezvelită o placă memorială care să amintească mereu de aniversarea celor 100 de ani de la construirea lăcașului de cult.
După construirea în anul 1911, sfințirea bisericii a fost făcută în data de 8 noiembrie, iar în data de 7 octombrie 1923, lăcașul de cult a fost sfințit cu hramul “Sfântului Dumitru”.

Un Comentariu la "Sătmărel – 100 de ani de la construirea Bisericii Ortodoxe"

    Leave a Reply to daniela

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.