MIG pentru Consiliul Județean


În ședința ordinară de vineri, 29 iulie, consilierii județeni sătmăreni au aprobat un proiect de hotărâre ceva mai aparte. Este vorba despre acordul de principiu privind preluarea cu titlu gratuit în proprietatea privată a județului Satu Mare și în administrarea Consiliului Județean a unei aeronave militare dezafectate de dotările specifice.

Potrivit președintelui Csehi Arpad, este vorba despre o aeronavă MIG 23 care va fi adusă la Satu Mare de la Unitatea Militară de Aviație de la Câmpia Turzii. Consiliul Județean va asigura fondurile necesare transportului, conservării și expunerii statice permanente a aeronavei în incinta Aeroportului Satu Mare.

Motivația preluării aeronavei este strict comercială, respectiv promovarea și pe această cale a Aeroportului Satu Mare, unul dintre cele mai vechi din România, înființat în anul 1936 și inaugurat în anul 1938.

Dezbaterea proiectului de hotărâre n-a fost lipsită de mici înțepături colegiale între consilierul PSD Octavian Petric și vicepreședintele Adrian Ștef. Primul a dorit să se asigure că aeronava nu va fi adusă la Satu Mare pentru a fi pilotată de vicepreședintele Ștef, un împătimit al aviației. În replică, vicepreședintele l-a asigurat pe Octavian Petric că dacă se pune problema pilotării aeronavei, acest lucru se va putea face în tandem, să nu fie cu supărare.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.