160,5 de ani de absenţe adunate într-un an şcolar de elevii sătmăreni

Una dintre “îndeletnicirile” elevilor este chiulitul de la şcoală. Cel puţin asta reiese din statisticile Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). O contribuţie semnificativă la numărul impresionant de absenţe la nivelul întregii ţări îl au şi elevii din judeţul Satu Mare cu cele peste 1.400.000 ore de absenţe acumulate în anul şcolar 2010-2011.

Astfel, potrivit evidenţelor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare, în anul educaţional 2010-2011 în şcolile din judeţul nostru au fost înregistrate peste 1.400.000 ore de absenţe, echivalentul a 160,5 ani, majoritatea la liceeni. Dacă facem o analiză defalcată pe cicluri de învăţământ ajungem la cifre impresionante. Astfel, evidenţele IŞJ arată că în anul şcolar trecut, elevii din ciclul gimnazial au adunat nu mai puţin de 107.603 ore de absenţe. Asta înseamnă nici mai mult, nici mai puţin, de 12 ani de absenţe. De asemenea, un simplu calcul ne arată că cele 386.067 ore de absenţe puse pe seama elevilor de gimnaziu înseamnă 44,07 ani. Potrivit purtătorului de cuvânt al IŞJ Satu Mare, Mariana Brumboiu “numărul de absenţe al elevilor din ciclurile primar şi gimnazial se menţine la acelaşi nivel ca cel din anul şcolar 2009-2010. Creşteri se înregistrează doar în cazul elevilor de liceu”.

Statisticile instituţiei relevă faptul că liceenii au absentat de la şcoală nu mai puţin de 912.372 ore, echivalentul a 104 ani. “Aceste date reprezintă numărul cumulat al absenţelor motivate şi al celor nemotivate”, a declarat Mariana Brumboiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.