Oprirea autoturismelor pe bulevardul Sănătății va fi interzisă


Reuniți în ședință, membrii Comisiei pentru Siguranța Circulației din cadrul Primăriei Satu Mare au stabilit miercuri, 27 iulie, unele măsuri ce vizează sistematizarea circulației în cartierul MIcro 16. Măsurile vor fi puse în aplicare în cel mai scurt timp, respectiv după instalarea indicatoarelor corespunzătoare, după care vor fi așteptate reacțiile cetățenilor.

Cea mai importantă decizie a fost luată în privința interzicerii opririi autoturismelor pe ambele sensuri ale bulevardului Sănătății, cu mențiunea că staționarea va fi permisă doar pentru un interval strict de 5 minute.

Alte decizii au fost luate în privința interzicerii parcării autoturismelor pe partea dreaptă a străzii Rozmarin, stabilirii sensului unic de circulație până la capătul bulevardului Muncii, respectiv interzicerea parcării autoturismelor pe strada Brândușa, pe porțiunea de carosabil cuprinsă între străzile Mușețel și Crizantemei.

Măsurile au fost adoptate în scopul determinării cetățenilor să folosească cele zece parcări amenajate în acest cartier, prevăzute în total cu 1.550 locuri de parcare. În condițiile în care, deși au la dispoziție parcări amenajate, mulți cetățeni își parchează autoturismele pe carosabil împiedicând astfel desfășurarea circulației în bune condițiuni, dar și împiedicând accesul pe străzile respective a autovehicolelor de intervenție precum cele ale Pompierilor sau Ambulanței.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Oprirea autoturismelor pe bulevardul Sănătății va fi interzisă"

  1. andra   27 iulie 2011 at 5:28 pm

    foarte buna idee….era si timpul 🙂

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.