Cheia Sătmarului, a revenit acasă de la Reșița


O cheie a municipiului Satu Mare a ajuns din nou acasă după ce ani buni a stat la Primăria din Reșița. Aflat în trecere prin Sătmar la sfârșitul săptămânii trecute, primarul Mihai Stepănescu i-a înapoiat primarului Iuliu Ilyes cheia rătăcită, astfel că acum, așezată alături de celelalte două realizate cu diverse prilejuri, se poate spune că orașul nostru este în siguranță!

Cheia Sătmarului adusă de la Reșița face parte din lotul de chei-simbol realizate în reședința județului Caraș-Severin, în vremea comunismului, cu prilejul aniversării a 1.000 de ani de la atestarea documentară a orașului Satu Mare. Cheia poartă simbolul acestei aniversări, iar primarul Iuliu Ilyes a precizat că n-a putut decât să aprecieze gestul colegului edil din Reșița, și că a așezat cheia alături de celelalte două realizate cu diverse alte prilejuri. Una dintre acestea este tot din vremea comunismului și poartă însemnele specifice, iar cealaltă a fost realizată în vremea când la cârma Primăriei Satu Mare se afla Ioan Sanfira.

Deși au fost realizate cu prilejuri diferite și în vremuri diferite, acum cele trei chei ale orașului Satu Mare, cu valoare simbolică, se află așezate alături. Chiar dacă teoretic – datorită greutății fiecăreia – ar putea duce cu gândul la o oarecare siguranță – în realitate reprezintă doar mărturia incontestabilă a schimbărilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.