Ziua Poliţiei de Frontieră

Ziua Poliţiei de Frontieră Române a fost sărbătorită astăzi, 22 iulie, şi la Satu Mare. Cu această ocazie, la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Satu Mare a avut loc şedinţa festivă, eveniment la care au fost invitaţi, alături de cadrele unităţii, prefectul judeţului Satu Mare, Radu Giurcă şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Csehi Árpád.

După intonarea Imnului de Stat al României, prefectul Radu Giurcă a dat citire mesajului ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, adresat tuturor poliţiştilor de frontieră, iar şeful IJPF Satu Mare, comisar şef de poliţiei Vasile Maxim, a transmis mesajul inspectorului general al Poliţiei de Frontieră Române, chestor principal de poliţie Ioan Buda.
După luările de cuvânt, şeful Biroului Resurse Umane, Mircea Dragoş, a dat citire dispoziţiilor de avansare în grad a unor poliţişti de frontieră atât înaintea împlinirii stagiului minim, cât şi la termen. Astfel, un ofiţer şi trei agenţi de poliţie din cadrul IJPF Satu Mare au fost avansaţi, cu ocazia Zilei Poliţiei de Frontieră Române, înaintea împliniri stagiului minim în grad, pentru rezultatele excepţionale obţinute în activitatea profesională. Totodată, au fost avansaţi la termen 162 de poliţişti de frontieră, din care cinci ofiţeri şi 157 de agenţi. 14 ofiţeri şi 22 de agenţi de poliţie au fost recompensaţi cu “Mulţumiri scrise” pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu.

“Vă sugerez să treceţi cu demnitate şi bărbăţie peste această perioadă”

În luarea de cuvânt de la finalul festivităţii, Radu Giurcă le-a urat sănătate şi putere de muncă poliţiştilor de frontieră făcând totodată referire la momentele grele prin care trec cadrele instituţiei. “Dacă în anii anteriori, într-un moment similar am simţit o satisfacţie, o bucurie în rândul dumneavoastră, de această dată am văzut o profundă îngrijorare deoarece vă găsiţi într-un profund proces de restructurare. Însă, este ocupaţia pentru care v-aţi pregătit ani la rând şi acum trebuie să daţi dovadă de experienţă şi competenţă. Este un moment sensibil dar vă sugerez să treceţi cu demnitate şi bărbăţie peste această perioadă”.
În alocuţiunea sa, preşedintele CJ Csehi Árpád, a făcut referire la “momentele dificile prin care treceţi, atât din punct de vedere profesional cât şi personal. Însă, trebuie să vă felicit pentru faptul că, în momentele în care s-a tot vorbit în sens negativ despre Poliţia de Frontieră, instituţia dumneavoastră a rămas curată, fapt pentru care vă felicit”. După discursul prefectului şi alocuţiunea preşedintelui CJ, festivităţile s-au încheiat cu mesajul adresat tuturor poliţiştilor de frontieră sătmăreni de către şeful IJPF Satu Mare.

La 24 iulie 1864 domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin unirea structurilor de grăniceri din Moldova şi Ţara Românească, a făcut un pas important pe calea formării statului român modern. Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, această dată istorică a fost desemnată ca sărbătoare oficială a Poliţiei de Frontieră Române, fiind momentul de recunoaştere a identităţii instituţionale şi, de asemenea, temelia organizaţiei moderne de astăzi, care funcţionează la standarde europene. În cei 146 de ani de existenţă, Poliţia de Frontieră Română a parcurs mai multe etape de transformare şi perfecţionare, în fucţie de caracterul perioadei istorice trăite, însă indiferent de forma de organizare sau denumire, misiunea a rămas întotdeauna aceeaşi, cea de străjer al legalităţii, ordinii şi liniştii la frontieră.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.