Trei tineri învinuiţi de înşelăciune

Poliţiştii de investigare a fraudelor efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, faţă de trei tineri sătmăreni, cu vârste cuprinse între 23 şi 32 de ani. Din verificările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că aceştia, în cursul anului 2011, în urma prezentării unor nume şi calităţi mincinoase, respectiv angajaţi sau funcţionari ai unei instituţii publice şi folosind o ştampilă falsă a instituţiei, au indus în eroare reprezentanţii legali a trei societăţi comerciale din judeţ, de unde au achiziţionat produse alimentare, parte dintre acestea valorificate către diferite persoane fizice, iar o parte folosite în scop personal.

Din prejudiciul total cauzat, în valoare de peste 26.000 de lei, poliţiştii au reuşit recuperarea a 40%. Cercetările în cauză continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor. Persoanele care pot furniza informaţii relevante privind activitatea infracţională a suspecţilor sau care au fost înşelate de către aceştia, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.