Cupa Presei la Tir

Jurnaliştii împreună cu reprezentanţii unor instituţii sătmărene au avut posibilitatea astăzi, 20 iulie, să se întreacă pentru titlul de “cel mai bun ţintaş”. Evenimentul a avut loc în Poligonul de la Moftin şi a fost organizat de Inspectarului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Satu Mare cu ocazia Zilei Poliţiei de Frontieră Române.

Primii care s-au aşezat la linia de tragere au fost ziariştii, nu înainte însă, de a forma echipe alcătuite din câte doi concurenţi. Apoi, fiecare concurent a primit câte cinci gloanţe după care … doar îndemânarea şi norocul fiecăruia în parte au condus la conturarea clasamentului final.

Au urmat apoi şefii de instituţii care au concurat potrivit aceloraşi reguli de joc. Pe lângă şefii instituţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) la linia de tragere s-au aşezat şi prefectul judeţului Satu Mare, Radu Giurcă, edilul-şef al Sătmarului Iuliu Ilyés şi viceprimarul municipiului Satu Mare Kereskényi Gábor.

La finalul competiţiei cei mai buni ţintaşi au fost răsplătiţi cu cupe şi diplome. Potrivit clasamentului final a “Cupei Presei la Tir” pe locul III al podiumului a urcat echipa Nord-Vest TV. Locul secund a fost ocupat de echipa cotidianului Gazeta de Nord-Vest iar cei mai buni la Tir s-au dovedit a fi cei de la www.szatmar.ro.

Tot cu această ocazie inspectorul-şef al IJPF Satu Mare, Vasile Maxim a înmânat cupele şi diplomele obţinute la concursurile de tenis de masă şi fotbal. Astfel, ultima treaptă a podiumului la tenis de masă a fost ocupată de IJPF. Locul secund de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) iar locul I a ajuns în “curtea” pompierilor sătmăreni.

Nici campionatul de fotbal nu a adus schimbări semnificative în clasament. Astfel, locul III a fost obţinut de echipa IJP Satu Mare. Pe treapta a II-a podiumului a urcat echipa IJPF iar campionatul a fost câştigat de fotbaliştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ISU “Someş” Satu Mare.

Organizatorii au alcătuit şi un clasament general al instituţiilor participante la campionatele de tenis de masă şi fotbal. Potrivit clasamentului general, locul III a revenit IJPF, locul II poliţiştilor de la IJP iar pe cea mai înaltă treaptă a podiumului au urcat sportivii de la ISU “Someş” Satu Mare.

Un Comentariu la "Cupa Presei la Tir"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.