3.900 pachete de ţigări ucrainene într-o maşină

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit într-un autoturism 3.900 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, iar două persoane implicate în acest caz au fost reţinute pentru 24 de ore.

Marţi, 19 iulie, poliţiştii de frontieră sătmăreni au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile din tutun. În cadrul acţiunii, oamenii legii au observat în trafic, circulând dinspre Turţ spre Călineşti Oaş, o autoutilitară Volkswagen Transporter, cu numere de înmatriculare de Ungaria. La scurt timp, poliţiştii de frontieră au observat şi un autoturism Volkswagen Passat, înmatriculat în Satu Mare, care circula în aceeaşi direcţie.
Conducătorul autoturismului a oprit maşina în Călineşti Oaş, iar autoutilitara şi-a continuat deplasarea până la intersecţia cu comunicaţia Livada – Oraşu Nou, după care s-a întors la locul în care era parcat VW Passat. De acolo, şoferul autoutilitarei cu numere de Ungaria a remorcat şi a început să tracteze autoturismul VW Passat. Observând toate acestea, poliţiştii de frontieră sătmăreni au oprit cele două maşini, iar la un control sumar asupra mijloacelor de transport s-a constatat că în portabagajul autoturismului sunt mai multe pachete de ţigări. Cele două maşini au fost conduse la sediul IJPF Satu Mare pentru efectuarea unui control amănunţit.

Astfel, în autoturismul Volkswagen Passat, condus de Florin Ioan C., 24 de ani, din Mărtineşti, judeţul Satu Mare, au fost descoperite 3.900 pachete de ţigări marca Jin Ling provenite din magazine de tip duty free ucrainene, în valoare de 16.770 lei. Autoutilitara Volkswagen Transporter, condusă de Nicolae C., 34 de ani, din Satu Mare, era folosită ca antemergător pentru transportul ţigărilor din autoturism. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar cele două maşini reţinute până la finalizarea cercetărilor.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.
Faţă de cei doi conducători auto a fost începută urmărirea penală şi dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. În cursul acestei zile aceştia vor fi prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.