Dansând în ritmul valurilor

E o căldură năucitoare deşi orele amiezii au pierit demult în arşiţa zilei. Digul, pustiu sub soarele dogoritor al după-amiezii pare ireal, fantomatic, inundat într-o lumină alb-gălbuie. Ici-colo câte un trecător grăbit să se ascundă de suliţele arzătoare a zeului Ra, caută din priviri locuri mai ferite de soare. Degeaba. Copacii fantomatici cu contur unduitor ce-ţi lasă impresia de ireal, se înşiră de o parte şi de alta a Someşului. Câteva voci răzleţe răzbat de dincolo de frunzişul des de pe mal. Un fum gros urcă leneş deasupra copacilor făcând aerul şi mai greu de respirat. Mă apropiu. Vocile ce se amestecau mai înainte cu muzica apelor devin tot mai desluşite.

La câţiva metri depărtare de o potecă ce străbate digul şi duce pe malul Someşului, câteva bărcuţe plutesc alene pe valurile domoale, aşteptând să iasă în larg. Gândurile-mi zboară aiurea fără să-mi îngăduie să le încetinesc şuvoiul. Cine sunt? Ce aşteaptă şi, mai ales, ce pun la cale? Întrebările vin de aiurea încercând să răzbată spre grupul de oameni care încearcă din răsputeri să-şi ţină bărcuţele la mal. Nu pot să nu mă întorc cu gândul la vremurile în care Someşul era străbătut de plutaşii sării şi, pentru a nu ascunde adevărul istoric, de piraţii care, plătiţi de nobilii satelor de pe malurile Someşului se năpusteau asupra plutaşilor prădându-i de încărcăturile de sare aduse de la Ocnele Dejului. Gândurile se pierd însă, în aerul fierbinte aducându-mă înapoi în prezent.
În tot acest răstimp, vâslaşii trebăluiesc fără să mă bage în seamă. Îşi montează vâslele afundaţi până la genunchi în apa răcoroasă a Someşului. Şi-au găsit un loc unde râul îşi mai domoleşte vărsarea îngăduindu-le să-şi pună caiacele pe apă.

Când visele devin realitate

Îţi trebuie un soi de nebunie şi curaj cu carul pentru a te aventura pe ape, înarmat doar cu o pereche de vâsle, un caiac şi credinţa în norocul orb hărăzit de Providenţa Divină. Dacă zeii ar fi dorit să ne fure visele, nu i-ar fi îngăduit Pandorei să ferece în cutia ei nici măcar speranţa, lăsându-ne pradă Fortunei pentru a ne conduce destinele după bunul ei plac. Şi cum fără un dram de nebunie viaţa poate nu şi-ar mai avea rostul, nu avem decât să mulţumim Providenţei pentru marele dar al reveriilor. Suntem visători, sau poate doar ne place să credem că reveriile noastre vor prinde într-o bună zi contur şi poate, odată şi odată, ne vom vedea visele cu ochii. Şi dacă unii au reuşit să o facă e meritul lor şi, de ce să nu o recunoaştem, într-un fel, câştigul nostru. Visele uneori trec şi pier în uitare şi, adeseori, fără să avem prea mult timp să ne mai aducem aminte de reveriile noastre trecătoare.

S-a lăsat ademenit de muzica apelor

Povestea s-a născut cu mulţi ani în urmă, pe malurile bătrânului Samus, la o aruncătură de băţ de muzica apelor unde şi-a trăit copilăria. Poate dacă s-ar fi născut într-alt loc, apele nu l-ar fi mai fi ademenit cu reflexiile răsăritului de soare şi cu mirajul roşietic al apusului serilor de vară. „Sunt sătmărean şi mai mult decât atât, m-am născut şi am crescut în apropierea Someşului. În copilărie mă jucam pe dig sau ieşeam la pescuit cu prietenii. Pot să spun că Someşul mi-a marcat viaţa”, îşi începe povestea unul dintre vâslaşi, Rajmond Molnar. Încetul cu încetul, apele l-au ademenit în dansul lor frenetic ţesând în jurul tânărului mirajul ce apoi l-a urmat până în prezent. Apoi, într-o bună zi, copilul jucăuş s-a gândit să înfrunte valurile, folosindu-se doar de forţa propriilor braţe.

A fost selecţionat în lotul naţional

A ales să practice acest sport îndemnat de tatăl său care “îmi spunea că e mai bine să mă apuc de caiac decât de culturism”, spune Rajmond. Performanţele obţinute i-au deschis calea spre lotul naţional. Şi-a făcut bagajele şi a plecat la Snagov unde s-a antrenat câţiva ani, însă renunţă la sportul de performanţă în 2004, an în care se întoarce la Satu Mare. Apoi, ani de zile face caiac doar din hobby pentru a-şi menţine forma fizică dobândită în anii petrecuţi în cantonamente şi concursuri alături de ceilalţi membri ai lotului. “Nu cred că voi renunţa vreodată la acest sport. Pentru mine a devenit un stil de viaţă şi nu pot decât să recomand şi altora acest sport”, se destăinuie Rajmond.

Despre începuturi

„Am început să practic caiac-canoe de la vârsta de 15 ani. M-am înscris la Clubul UNIO care, la acea vreme, prin ’95-‘96, avea o secţie de caiac-canoe”, spune Rajmond. Şi dacă adeseori „nebuniile” tinereţii pier în labirintele uitării, pentru Raymond sportul a devenit un stil de viaţă. „Mă antrenam zilnic. Participam la concursuri. La acea vreme UNIO avea o secţie de caiac-canoe competitivă la nivel naţional. În scurt timp am fost remarcat de antrenori şi chemat la lotul naţional. Ne antrenam la Snagov însă în 2004 am ales să părăsesc lotul şi să mă întorc la Satu Mare. Am simţit că nu mai are rost să continui. Simţeam că mă plafonez dacă mai rămân la lotul naţional. Am urcat în tren şi am venit acasă”, povesteşte Rajmond.

Uneori, se antrenează singur … alteori, cu prietenii

De cele mai multe ori se antrenează singur pe Someş, departe de adversarii cu care urmează să concureze la competiţiile la care participă şi, ceea ce este poate mai important, departe de zgomotul lumii. Alteori, îşi cheamă prietenii alături pentru a vâsli preţ de o oră-două după care se retrag pentru a-şi împărtăşi impresiile ori să răscolească amintiri demult uitate în cotloanele memoriei. “Obişnuim să ne întâlnim de două-trei ori pe săptămână şi să ieşim pe Someş. Locul ales, între podurile Decebal şi Golescu, este unul cât se poate de prielnic având în vedere că garajul în care ne adăpostim caiacele este chiar dincolo de dig”, spune Rajmond în timp ce leagă flotorul, o prăjina cu două PET-uri la capete, de caiace. “Acesta va ţine bărcile în echilibru. Este recomandat în general începătorilor însă pentru a preîntâmpina vreo tragedie e mai bine să ne protejăm”, explică omul.

Vicecampion naţional la seniori

Scurt la vorbă, fără a se aventura prea mult în poveşti ce te ţin locului ore în şir, Rajmond, se poate mândri cu reuşite remarcabile la competiţiile naţionale şi de peste hotare. Anul trecut, în septembrie, a câştigat locul II la Campionatul naţional de seniori ce s-a desfăşurat la Snagov. “Nu aveam termen de comparaţie deoarece mă antrenez departe de pulsul caiacului românesc. Însă dacă urmezi un antrenament sistematic, ai ambiţie şi eşti perseverent poţi să reuşeşti în tot ceea ce îţi propui. Am mai concurat şi la proba de 500 m unde m-am clasat pe locul VI şi la dublu unde am terminat pe locul VII”. Cu toate reuşitele sale Raymond recunoaşte întâietatea marilor clubur precum “Steaua” şi “Dinamo”, iar pe plan internaţional a germanilor şi ungurilor.

Asociaţia “Nomad Kayak”

Pentru a le împărtăşi şi altora din secretele sportului pe care îl practică de-o viaţă, Rajmond a pus şi bazele, la Satu Mare, unei asociaţii. Îşi spun “Nomad Kayak”, adică caiachiştii nomazi. “Suntem vreo opt sau zece care practicăm acest sport. Încerc să transmit tot ceea ce ştiu şi altora. Cel mai în vârstă dintre membri asociaţiei este Posz Peter. El are 42 de ani. Iar cel mai mic sportiv e o fetiţă, Matuz Zsofia. Are doar opt ani. “E un sport destul de costisitor. E nevoie de barcă, vâsle şi un costum special. Preţurile pot să ajungă la câteva mii de euro”.

Povestea pluteşte pe Someş

Cu plescăit leneş de vâsle, cele câteva caiace se îndreaptă să înfrunte valurile domole ce se sparg cu un zgomot ciudat de bordurile bărcuţelor. Pentru a-şi mai trezi muşchii din amorţeală, vor vâsli până la Podul Galben. Încet-încet devin nişte puncte mişcătoare ce se pierd în reflexiile aurii ale apei. O briză uşoară vesteşte furia norilor ce încep să se îngrămădească departe-n zare. Aerul devine plumburiu iar apa întunecată. În rest, nimic schimbat. Câţiva pescari îşi adună undiţele pentru ca ploaia să nu-i prindă fără adăpost. Cât despre grupul de “nomazi”, de bună seamă vâslesc departe, dansând alături de valurile jucăuşe ale bătrânului Samus.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.