Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România

Reprezentanţii a două mişcări sindicale din România şi anume Confederaţia Sindicală Naţională “Meridian” respectiv Federaţia Agricultorilor “Fermierul” s-au întâlnit astăzi, 15 iulie, în cadrul Conferinţei Regionale Nord-Vest de Lansare a Proiectului “Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România”.

Întâlnirea sindicaliştilor a avut loc la Cantina UNIO. La eveniment au participat coordonatorul regional al proiectului Ştefan Petricean şi asistentul local de comunicare, Adrian Oros. Potrivit coordonatorului de proiect, “atâta vreme cât sindicatele vor merge pe căi diferite, şansele de a ne apăra interesele sunt foarte reduse. E nevoie de o voce unică care să apere interesele salariaţilor. În cursul prezentărilor anterioare am observat că mediul rural, spre exemplu, este foarte puţin sindicalizat”.

Proiectul “Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România” este finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Scopul proiectului este dezvoltarea dialogului social în mediile rurale şi urbane, creşterea apartenenţei la mişcarea sindicală dezvoltată de beneficiar şi partener, liberul acces la informaţia de interes public privind apartenenţa la mişcarea sindicală şi transferul de expertiză pe care mişcarea sindicală o aduce în relaţie cu sindicaliştii, mediul privat şi public. De asemenea, sindicaliştii îşi propun şi dezvoltarea unor căi de comunicare între cele opt regiuni ale ţării, organizarea de acţiuni comune în vederea dezvoltării dialogului social, reprezentarea în mod egal a salariaţilor, creşterea numărului de femei angajate pe piaţa muncii dar şi îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii muncii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.