PD-L-istele sătmărene şi-au făcut bilanţul

Femeile democrat-liberale din cadrul organizaţiei municipale a PD-L Satu Mare şi-au analizat astăzi,14 iulie, activitatea pe primul semestru al acestui an în cadrul unei şedinţe organizată la sediul partidului. Întâlnirea a fost prezidată de preşedintele organizaţiei municipale de femei a PD-L Satu Mare, dr. Laura Bota.

Printre realizările femeilor PD-L regăsim activitatea caritabilă organizată cu ocazia zilei de 1 Martie la Căminul de bătrâni “Sansa” din Satu Mare. În cadrul acestei acţiuni, femeile PD-L le-au oferit vârstnicilor fructe, mărţişoare şi felicitări personalizate. A urmat apoi acţiunea organizată cu ocazia zilei de 9 mai, “Ziua Europei”, intitulată “Şi noi suntem copiii Europei – împreună construim viitorul !!!”. La acest eveniment care a avut loc în Grădina Romei au participat copiii de la Grădiniţa “Guliver” din Satu Mare. Micuţii au prezentat un scurt program artistic demonstrându-şi totodată talentul şi la desen. Tot în cadrul activităţilor din primul semestru al acestui an se înscriu şi participarea unei delegaţii de 26 de membri al organizaţiei municipale de femei la Convenţia Naţională a PD-L de la Bucureşti, care a avut loc în perioada 13-14 mai, respectiv activităţile organizate cu ocazia zilei de 1 iunie.

“Un eveniment cu totul aparte a fost lansarea de carte a doamnei Andreea Paul Vass care a venit la Satu Mare la invitaţia mea. Cred că noi, femeile, avem multe de spus în viaţa politică. Latura emoţională a unei femei este un atu în politică”, a declarat preşedintele organizaţiei municipale de femei a PD-L, dr. Laura Bota.

5 Comentarii la "PD-L-istele sătmărene şi-au făcut bilanţul"

    Leave a Reply to Matei

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.