La taifas cu directorul Bibliotecii Judeţene, Mircea Ardelean

Cititul, pescuitul, drumeţiile şi grădinăritul sunt doar câteva dintre hobbyurile cu care îi place să-şi petreacă timpul liber. Contabil de profesie s-a angajat şi în viaţa politică îndeplinind diferite funcţii printre care şi cel de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare în mandatul 2000-2004. După ce a stat la cârma mai multor instituţii din Sfântu Gheorghe, Brăila şi Satu Mare, Mircea Ardelean este în prezent directorul Bibliotecii Judeţene sătmărene.

Reporter: Poate subconştientul e de vină dar cu siguranţă locul ales pentru acest interviu, biroul de unde coordonaţi activitatea celui mai important aşezământ de cultură din Satu Mare şi anume, Biblioteca Judeţeană, mă face să mă gândesc la versurile lui Eminescu: „Fiind băiet păduri cutreieram”. Vă rog să-mi scuzaţi curiozitatea sau … poate impertinenţa, dar gândul nu-mi dă pace şi mă îndeamnă să vă întreb: ce căi cutreiera în copilărie Mircea Ardelean?

Mircea Ardelean (zâmbeşte): Îmi place comparaţia făcută de dumneavoastră. Da, îmi plăcea să cutreier locurile. E o pasiune ce m-a urmărit de altfel, până astăzi. Iubesc drumeţiile cu toate că în prezent am prea puţin timp să-mi i-au rucsacul în spate şi să mă aventurez pe potecile munţilor, spre exemplu. Calea bătută de mine a fost cu preponderenţă cea a studiului şi disciplinei. Desigur, nu uitam nici de joacă. Una peste alta, am avut o copilărie cât se poate de fericită. Părinţii mei erau oameni cu şapte clase ceea ce la vremea respectivă era socotit ceva de nivel înalt aşa că mi-au asigurat tot ce îmi doream şi toate condiţiile ca să pot să învăţ atât mie cât şi surorii mele. Erau oameni simpli, dar cu o gândire fermă şi bine conturată. Ne-au şcolit şi au căutat să ne îndrume pe calea cinstei şi omeniei. Nu le plăcea minciuna, cum de altfel o detest şi eu.

R.: De bună seamă aţi fost atras în special de ştiinţele exacte. Mă gândesc aici la rigurozitatea pe care o impune profesia de contabil pe care v-aţi ales-o …

M.A.: Aşa este. Profesia de contabil presupune cunoştinţe matematice. Cu toate acestea, la început am îndrăgit mai mult chimia decât matematica. Mai târziu, am început să desluşesc şi tainele matematicii şi al fizicii, în schimb nu mi-a plăcut filozofia. Este vorba despre filozofia marxistă care se preda în şcolile noastre înainte de 1989. Pe profesorul meu de filozofie îl chema tot Ardelean. Colegii credeau că e unchiul meu dar nu am avut nicio legătură de rudenie cu el.

R.: Apoi, aţi urmat Academia de Studii Economice de la Bucureşti. Cum era viaţa de student înainte de 1989, mai ales în capitala ţării?

M.A.: Viaţa de student, însă cu mici restricţii, era frumoasă şi pe atunci. Am stat atât la cămin cât şi în gazdă. Era pe la începutul anilor ’70 când condiţiile nu erau chiar atât de restrictive ca mai târziu. Puteam merge la shop să cumpărăm o gumă de mestecat, o ciocolată sau o pereche de blugi. Am legat multe prietenii. Îmi amintesc şi acum cu plăcere de viaţa de student. În ceea ce priveşte distracţia, desigur, şi la acea vreme se organizau chefuri prin căminele studenţeşti. Aveam chiar şi o discotecă. Îmi amintesc că şi eu eram destul de adânc implicat în viaţa, să zic-aşa, extraşcolară. Eram la casa de bilete. M-am implicat şi în viaţa cantinei studenţeşti. La un moment dat vroiau să mă facă casierul Academiei însă nu am acceptat.

R.: Să ne întoarcem preţ de câteva clipe la copilăria lui Mircea Ardelean. Nu pot să-mi imaginez un copil stând cât e ziua de lungă aplecat asupra cărţilor şi caietelor. Oricâtă disciplină îşi impune acel copil. Presupun că aţi avut un cerc de prieteni cu care v-aţi jucaţi. Care erau jocurile preferate ale copilărie dumneavoastră?

M.A.: Sigur că mă jucam. Iarna spre exemplu, în apropierea casei erau nişte derdeluşuri. Ne adunam mai mulţi copii şi ne dădeam pe derdeluş până seara târziu. Apoi, după ce am mai crescut, mi-a plăcut săniuşul. Mai târziu patinajul. Pe timp de vară jucam fotbal. Abia aşteptam să joc fotbal. Lângă calea ferată era o păşune unde obişnuiam să ne adunăm cu prietenii. Acolo era terenul nostru de fotbal. Peste ani am îndrăgit tenisul de masă, apoi şahul. Când am fost în clasa a VIII-a am participat la faza judeţeană a concursului de şah de la Tăşnad însă, nu m-am înscris la nici un club sportiv nici după ce am ajuns la liceu. Practicam şahul doar la nivel de amator, de hobby.

R.: Aţi fost un elev, iar apoi un student eminent, riguros, care a pus pe primul plan studiul şi doar apoi distracţia. Spun asta deoarece ştiu că aţi participat, doi ani la rând, ceea ce nu e puţin lucru, la Olimpiada naţională de contabilitate …

M.A.: Aşa este. Eram în treapta a doua de liceu cum se spunea la acea vreme. Nu am obţinut însă rezultate semnificative deşi am fost foarte bine pregătit. Cu siguranţă că neatenţia a jucat un rol semnificativ. Da. Aveţi dreptate. Sunt un om strict, poate uneori de o stricteţe exagerată. Însă stricteţea şi disciplina mă caracterizează încă de mic copil. Chiar de pe vremea când eram şcolar am pus pe primul plan învăţătura şi doar după acea mă gândeam la distracţie şi la joacă. Urăsc minciuna de orice fel. Consider că e mai bine să spui adevărul oricât de dureros sau incomod ar fi, decât să minţi. Nu pot să accept minciuna nici în viaţa personală şi nici în relaţia cu colegii de muncă.

R.: Am zăbovit poate prea mult în mrejele copilăriei şi adolescenţei. Să revenim la anii studenţiei …

M.A.: Da. Studenţia … Sunt amintiri frumoase cu prietenii care au rezistat peste ani. Sunt anii primei iubiri. Eram în anul IV când m-am căsătorit. Vorbesc aici de prima mea soţie. Era pe la sfârşitul anului IV. După licenţă am fost repartizat la Sfântu Gheorghe, în Covasna, unde am lucrat zece ani de zile până în 1990, după care am venit prin transfer la Satu Mare.

R.: Să înţeleg că Revoluţia va prins în secuime?

M.A.: Aşa este.

R.: Cum s-a desfăşurat revoluţia în acel colţ de ţară?

M.A.: Acolo, spre deosebire de Satu Mare, chiar că s-a tras. Au murit oameni. Ne era frică. Peste tot se vorbea de terorişti înarmaţi. Am tremurat puţin. La acea vreme eram şeful Circumscripţiei Finanţelor Municipale. Într-o duminică după-amiază, am fost sunat acasă să mă prezint de urgenţă la birou. Nu ştiam despre ce este vorba dar am tremurat puţin. La birou am fost aşteptat de trei oameni înarmaţi, doi bărbaţi şi o femeie. Vroiau să ştie adresele securiştilor din oraş. Însă eu nu deţineam asemenea informaţii aşa că nu am putut să-i ajut. Unul dintre cei doi bărbaţi stătea la biroul meu şi fuma. Era cel mai incisiv. Îmi amintesc şi acum înfăţişarea lui severă. Stătea pe scaunul meu şi fuma. Am avut noroc cu celălalt bărbat pe care l-am ajutat în nenumărate rânduri scutindu-l de la plata unor amenzi. A încercat de mai multe ori să fugă din ţară însă, de fiecare dată l-au prins la frontieră şi l-au adus înapoi. Îi dădeau câte o amendă de care eu obişnuiam să-l iert. El a fost cel care m-a ajutat şi a pus o vorbă bună pe lângă ceilalţi doi, spunând că sunt un om corect şi de treabă. Astfel că m-au lăsat în pace. Însă au fost minute destul de dificile. Mai târziu m-au cooptat în Comisia de stabilire a pagubelor Revoluţiei. Am lucrat cu Gherasim, cel care mai apoi a devenit primarul Sectorului 1 al capitalei.

R.: În 1990 v-aţi întors acasă … la Satu Mare …

M.A.: Aşa este. La acea vreme viaţa mea a luat o turnură mai puţin plăcută. Au apărut problemele în căsnicie. Am divorţat de prima mea soţie şi revenind la Satu Mare am căutat să-mi refac viaţa. Nu a fost uşor dar am trecut peste acea perioadă dificilă. Am o fetiţă din prima mea căsătorie care la început a mai stat şi cu mine după care am considerat că e mai bine să fie crescută de mama ei. Desigur, ţinem legătura. În fine … M-am reîntors după 10 ani la Satu Mare. A fost extrem de greu dar … am trecut peste.

R.: Cum aţi văzut oraşul după o absenţă de 10 ani?

M.A.: E oraşul în care mi-am făcut studiile liceale şi locul de care mă leagă multe prietenii. În primul rând am observat un lucru ciudat. Informaţia ajungea cu întârziere la Satu Mare. Dacă se hotăra ceva la Bucureşti peste o oră se ştia şi la Sfântu Gheorghe. Aici însă nu. Desigur, de atunci, graţie informatizării dar şi mijloacelor mediatice situaţia s-a schimbat covârşitor.

R.: Apoi, aţi ales să faceţi politică. De ce un om atât de performant în profesia sa alege să intre în labirintul politic?

M.A.: Din dorinţa de a-mi ajuta semenii, de a pune umărul ca lucrurile să meargă mai bine, să vin cu soluţii. M-am implicat în politică în 1995, când m-am înscris în PSD. Apoi, în ’97-’98 am trecut la PD. Atunci am început să i-au în serios politica. În intervalul 2003-2004 am fost şi preşedintele organizaţiei judeţene al PD. Însă, înainte de alegerile parlamentare din 2006 domnul Guşă m-a tăiat de pe listă. Eram pe cale să candidez la Camera Deputaţilor. Atunci, m-am supărat rău de tot şi am părăsit PD-ul şi m-am înscris în PSD. În intervalul 2000-2004 am îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare.

R.: Vă propun să lăsăm politicul şi să vorbim despre hobbyurile dumneavoastră …

M.A.: Cu cea mai mare plăcere. Îmi place să citesc, chiar dacă având în vedere funcţia pe care o îndeplinesc la ora actuală, asta este de la sine înţeles. Îmi plac pescuitul şi drumeţiile. Pe vremea studenţiei, aproape în fiecare weekend eram cu prietenii pe munte. Luam cu noi mâncare şi corturile şi mergeam în excursie. Iubesc îndeosebi muntele. O altă pasiune ar fi muzica. Îmi place muzica clasică dar şi cea populară. Vorbesc aici de muzica populară autentică şi nu despre diversele prelucrări care ne invadează zi de zi. Teatrul, filmele, grădinăritul sunt alte câteva pasiuni pentru care îmi găsesc întotdeauna timp. Am acasă un gazon de 500 mp pe care îmi place să-l îngrijesc.

R.: Ne apropiem de finalul acestui interviu, al peregrinării prin viaţa personală şi profesională a dumneavoastră. Vă întreb acum pe final, dacă dumneavoastră în locul meu mi-aţi fi adresat şi alte întrebări în afară de cele pe care vi le-am pus eu?

M.A.: Nu. Nu cred. Întrebările au fost la obiect şi mi-a făcut plăcere să răspund curiozităţii dumneavoastră. Am avut un moment de sinceritate şi vă mulţumesc pentru că mi-aţi acordat şansa să zăbovesc puţin pe cărările copilăriei şi tinereţii mele.

R.: Plăcerea a fost de partea mea. Vă mulţumesc perntru timpul acordat.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.