Lebenițarii de cartier


Ca în fiecare an, vara, apariția lebenițelor pe tarabele din piețele sătmărene crează controverse legate de proveniența acestora. Repetând strategia din anii trecuți, mulți dintre vânzători nu se sfiesc să scrie pe etichete că este vorba despre marfă autohtonă, deși în realitate primele lebenițe sunt de proveniență grecească ori la tucească. Pe de altă parte, până la apariția în vânzare a lebenițelor din județul Satu Mare, undeva pe la începutul lunii august, succesul vânzărilor este asigurat de marfa adusă din Dăbuleni, zona din sudul țării unde acestea se coc cel mai repede, datorită căldurii.
Pentru a nu avea emoții din cauza concurenței din piețe, unii dintre lebenițari au ales de ani buni să-și vândă marfa în cartiere, în locurile pentru care încheie acte cu Primăria. Iar în felul acesta împușcă doi iepuri dintr-o dată: au clientela asigurată, iar marfa trece fără niciun fel de probleme.

Olga și Gelu Stoica din Stâna, sunt lebenițarii din Micro 16. De ani buni, de cum începe sezonul lebenițelor și până pe la mijlocul lunii septembrie, aceștia pot fi găsiți în vecinătatea magazinului Unicarm. Cei doi recunosc că lebenițele puse acum în vânzare sunt de la Dăbuleni, iar prețul este de 2 lei/kg, după ce cu doar o săptămână în urmă s-a pornit de la 3 lei, iar până la sfârșitul sezonului este de așteptat să ajungă la 1 leu/kg. În timpul verii, cei doi sunt personaje deja familiare sătmărenilor care locuiesc în Micro 16, foarte mulțumiți că, dacă au poftă de o lebeniță dulce și zemoasă nu mai trebuie să facă drumul până la piață.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.