Magazinele second-hand, vectorul modei în criză


Pe lângă crâșme și casele de amanet, magazinele second-hand care comercializează îmbrăcăminte și încălțăminte, pot fi întâlnite la tot pasul în Sătmar. Dincolo de aspectul de natură comercială, care funcționează după principiul „dacă nu cură, picură”, existența în număr mare a acestora reprezintă vrând nevrând și un punct de reper al vremurilor de criză cu care se confruntă sătmărenii. Dacă e să facem referire la perioada de glorie a second-handurilor, este limpede că boomu-ul a fost înregistrat după Revoluția din 1989. Ulterior, numărul magazinelor de acest fel s-a redus considerabil, iar în prezent, în special după ce criza economică și-a pus puternic amprenta, tot mai mulți comercianți încearcă din nou să facă un ban din hainele și încălțămintea purtate de alții prin străinătate, dar numai bune pentru românii care nu-și permit să treacă pragul magazinelor care expun spre vânzare produse noi.

Strada second-handurilor

Care este în prezent numărul magazinelor second-hand din Satu Mare este greu de precizat. În condițiile în care, acestea au apărut și continuă să apară în cele mai neașteptate locuri, indiferent că este vorba despre zona centrală sau cartiere. Astfel, cei dispuși să caute printre hainele expuse pe umerașe ori rafturi, sau de-a valma în cutiile cu de toate, ori să-și încerce norocul cu o pereche de încălțăminte, o curea mai specială, o cravată sau o geantă cu model inedit, nu trebuie nici măcar să caute prea mult un astfel de magazin. Este suficientă doar puțină atenție la vitrine și ce se află inscripționat pe acestea, după care, ce urmeaza e numai o chestiun e de opțiune. În acest sens, o constatare care ne-a amuzat oarecum a fost că pe strada Țibleșului se găsesc cu siguranță cele mai multe magazine second-hand din Sătmar. Strategia nu-i deloc rea, deoarece pe această stradă trec cele mai multe dintre persoanele care vin sau pleacă la Piața nr.1.

O afacere pentru subzistență

Rodica Barbul deține un magazin second-hand în Centrul Nou al Sătmarului. „Poziția ultracentrală nu mă avantajează deloc, deoarece astfel de produse au căutare mai mult în cartiere, unde s-au format inclusiv rețele de clienți fideli” – ne-a declarat Rodica Barbul. Cu toate acestea, sătmăreanca nu se gândește deocamdată să renunțe la afacere, chiar dacă sunt zile în care câștigul nu depășește 50-60 lei. În zilele bune, vânzarea înseamnă până la 300 lei sau ceva mai mult, deși niciunul dintre produse nu este scump, așa cum se mai poate constata în alte magazine de profil.

Prețuri mici și ofertă bogată

„Marfa cu cea mai mare căutare este reprezentată de articolele pentru copii”- afirmă Rodica Barbul. Prețul este mai mult decât convenabil, între 4-6 leiarticol, iar părinții preferă să cumpere de aici deoarece știu că hăinuțele nu vor fi purtate prea mult de către copiii care cresc foarte repede. Alte articole, precum blugii, tricourile, cămășile de tot felul, rochițele, bluzele, fustele, taioarele, jachetele, pantalonii, etc., au de asemenea prețuri la îndemâna oricui, începând de la 6 lei și ajungând până la cel mult 20-25 lei.

Poșetele, la mare căutare

Multe dintre articolele expuse în magazinul Rodicăi Barbul au etichetele unor firme binecunoscute. De aceea, acestea sunt și cele mai vânate de către clienți. Însă, chiar și cele care nu sunt de firmă, sunt de preferat articolelor nou nouțe cumpărate din buticuri ori magazinele de specialitate, deoarece calitatea acestora este mult mai bună. Un loc aparte între preferințele clientelor ce trec pragul magazinului Rodicăi Barbul, este ocupat de poșete. Cele mai multe provin de la firme consacrate, iar faptul că fostele lor stăpâne s-au plictisit de ele, și astfel poșetele și gențile, odată ajunse în second-handurile din Satu Mare la prețuri de cel mult 25 lei, nu apucă să se plictisească prea mult pe rafturi, demonstrează că sătmărencele care doresc să rămână cochete știu să se strecoare cu abilitate printre jaloanele crizei.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.