Poliţistă prinsă cu 160 l alcool
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu cei ai Poliţiei oraşului Livada au depistat-o, vineri, 1 iulie, pe agentul de poliţie Anamaria Prunar, de 27 ani, agent de siguranţă publică la Poliţia municipiului Satu Mare, în timp ce transporta cu o maşină 16 recipiente din plastic, a câte 10 litri fiecare, pline cu alcool dublu rafinat. Cantitatea de alcool a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 296, indice 1, pct. 1 litera c din Legea 571/2003.
STIRI SIMILARE
Un bărbat de 34 de ani din satul Adrian a fost găsit fără suflare în curtea unei case din Gherța Mică. Tragedia a avut loc sâmbătă, 11 februarie. Potrivit purtătorului ...
Citeste tot articolul
Viorel Sturz este noul șef al Poliției orașului Livada. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare, Roxana Cristea, ”Viorel Sturz a trecut cu bine examenul ...
Citeste tot articolul
Poliţiştii Secţiei 2 Livada Poliţie Rurală sesizaţi cu privire la producerea accidentului, prin intermediul unui apel ”112”, recepţionat la ora 10.44, s-au deplasat de îndată la faţa locului. S-a stabilit ...
Citeste tot articolul
Măcel în toată regula sâmbătă, 17 decembrie, între localitățile Dumbrava și Livada. Trenul Satu Mare - Bixad a spulberat pur și simplu 35 de oi care se aflau pe acel tronson al ...
Citeste tot articolul
În cursul zilei de marți, 29 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Carei în cooperare cu inspectorii vamali din cadrul DJAOV Satu Mare au desfășurat o acțiune pe ...
Citeste tot articolul
Marin F. de 24 de ani a fost identificat în trafic de către poliţiştii sătmăreni în data de 26.08.2011, orele 02:15 în timp ce conducea pe raza municipiului Satu Mare ...
Citeste tot articolul
Șapte persoane au primit îngrijiri la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) din cadrul Spitalului Județean Satu Mare, în intervalul 29 iulie - 1 august, după ce au băut peste ...
Citeste tot articolul
20 de deţinuţi din cadrul Penitenciarului Satu Mare sunt învăţaţi cum să scape de năravul alcoolului în cadrul programului "Alcoolul - informare, prevenire, consiliere". Activitatea se derulează în parteneriat cu ...
Citeste tot articolul
În cursul zilei de ieri, 29 martie a.c., în localitatea Livada, a avut loc întâlnirea bianuală de lucru între Împuternicitul de Frontieră al României pentru sectorul Halmeu şi Împuternicitul de ...
Citeste tot articolul
Înscrierea copiilor la creşele din municipiul Satu Mare pentru anul şcolar 2012-2013, a început luni, 21 mai. În cele cinci creşe din Satu Mare există disponibile 109 locuri, din care, ...
Citeste tot articolul
Bărbat găsit mort în curtea unei case
Noi șefi de poliție la Livada și Beltiug
Accidentat grav de o căruță
180 litri de alcool, fără documente de proveniență
Fără permis şi puţin alcoolizat
Au băut până au ajuns la spital
Deţinuţii sunt învăţaţi să spună NU alcoolului
Întâlnire frontieristică româno-ucrainiană
Locuri puţine, solicitări multe pentru creşele din Satu

Posted by
Satmareanul
on Jul 3 2011. Filed under
Scurte dar intense.
You can follow any responses to this entry through the
RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry