Expoziţie de arhitectură la Sinagoga Satu Mare

Expoziţia Concurs de Arhitectură Românească din cadrul Bienalei de Arhitectură Bucureşti (BAB) 2010 va fi vernisată marţi, 5 iulie, la ora 15.00 la Sinagoga Mare de pe strada Decebal, nr. 4. Cei interesaţi vor putea viziona machetele nominalizate şi premiate la BAB până pe data de 11 iulie.

În cadrul expoziţiei vor fi prezentate proiectele înscrise şi nominalizate la BAB 10, iar programul de vizitare va fi de luni până vineri, în intervalul orar 09.00-16.30, sâmbăta de la 09.00 la 14.00 iar duminica de la 09.00 la 16.30. Potrivit reprezentantului Compartimentului de comunicare din cadrul Organizaţiei Arhitecţilor din România (OAR) Noda Beicu „acest eveniment este o premieră pentru Satu Mare. În cadrul expoziţiei vom urmări un itinerariu format din 14 oraşe din România, iar pe harta acestui trase se află şi Satu Mare având în vedere interesul unor arhitecţi sătmăreni cu privire la Bienala de Arhitectură de la Bucureşti. În cadrul expoziţiei vor fi expuse lucrările nominalizate şi premiate de către juriul concursului”. Mai trebuie precizat că la ediţia de anul trecut al BAB nu a participat niciun arhitect sătmărean.

Ediţia curentă a BAB 10 a atras participarea a 215 proiecte, un număr record de lucrări, toate realizate în ultimii doi ani. În concurs au participat atât lucrări realizate de arhitecţi români în alte ţări, precum Elveţia, Italia, Austria sau Belgia, cât şi lucrări realizate de arhitecţi din afara ţării pentru beneficiari din România. Dintre cele 215 lucrări înscrise, în urma preselecţiei au fost acceptate în concurs 171 de lucrări, în creştere cu peste 30% comparativ cu ediţia precedentă, în care au concurat 122 de proiecte. „În România criza a fost mai puţin agresivă decât la nivelul altor pieţe, cum a fost Spania de exemplu, ţară în care s-au închis poate cele mai multe birouri de arhitectură” a declarat co-organizatorul BAB 10, arhitectul Constantin Goagea. Potrivit interlocutorului, în România construirea nu a fost oprită atât de abrut, iar arhitecţii care au continuat să lucreze au acordat mai mult timp perioadei de concepţie şi de execuţie. Chiar dacă încă nu se poate spune că au apărut soluţii de arhitectură pentru vremuri de criză, arhitecţii au supravieţuit ca profesie şi au înţeles responsabilitatea lor în folosirea inteligentă a resurselor.
Catalogul BAB 10 care cuprinde toate lucrărilor înscrise în această ediţie, va putea fi achiziţionat de la expoziţie.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Expoziţie de arhitectură la Sinagoga Satu Mare"

  1. Adrian Pop   26 iulie 2011 at 2:33 am

    Felicitari pentru articol, dar totusi au fost arhitecti satmareni care au participat la BAB 2010. Eu sunt unul dintre ei, si lucrarea inscrisa a fost una din cele 175 selectate.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.