Lipsa de bani loveşte şi în cultură şi sport

“Dacă nu sunt bani pentru cultură, domnule prefect, nu se poate face cultură”, a precizat directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al judeţului Satu Mare, George Vulturescu la începutul prezentării activităţii instituţiei în cadrul şedinţei de astăzi, 28 iunie, a Colegiului prefectural.

“Nu avem bani, nu avem personal suficient şi pe lângă toate astea ni s-au redus şi din competenţe. Am avea nevoie de un arheolog să nu apelăm de fiecare dată la serviciile Muzeului Judeţean. De asemenea, ne-ar trebuii şi un arhitect. Din toate activităţile pe care le-am avut ne-a rămas cea de avizare a reparaţiilor efectuate la clădirile de patrimoniu şi de verificare a existenţei obiectelor de patrimoniu aflate în îngrijirea unor biserici sau instituţii de cuşltură din judeţ”, a precizat şeful instituţiei. Potrivit directorului George Vulturescu, din punct de vedere financiar instituţia pe care o coordonează nu poate finanţa nicio activitate culturală. “Cu toate acestea a crescut volumul activităţilor de cercetare de specialitate la nivelul instituţiei. Am publicat împreună cu colegii mei zeci de volume de specialitate. Altele, aproximativ 20 de cărţi aşteaptă să fie editate. Nu avem bani. Asta e!”, se plânge Vulturescu.

Tot în cadrul Colegiului Prefectural de astăzi şi-a prezentat activitatea şi directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Satu Mare, Florin Gal. “Avem 30 de posturi dintre care doar 20 sunt ocupate. În ceea ce priveşte acţiunile din acest an, până în prezent am desfăşurat un număr de 108 de activităţi dintre care doar 61 au fost finanţate. Acestea includ atât prezenţa la concursuri pe plan local cât şi judeţene, interjudeţene şi naţionale”, a precizat şeful instituţiei. Cu toate acestea, directorul Gal este nemulţumit că sportivii cu performanţe remarcabile nu sunt cunoscuţi la nivel de judeţ. “Mă aşteptam ca la zilele oraşului Satu Mare să fie chemaţi pe scenă, să-i vadă lumea. Nu s-a întâmplat aşa. Nu au fost invitaţi nici la zilele oraşului Carei. Nu îi cunoaşte nimeni, deşi aceşti oameni muncesc din greu pentru a ajunge la performanţă. Pentru a contracara în vreun fel acest neajuns m-am gândit ca în fiecare săptămână să prezint în cadrul unor conferinţe de presă câte un sportiv. Am început cu fotbaliştii dar voi aduce sportivi şi din alte ramuri”, a precizat Florin Gal.

3 Comentarii la "Lipsa de bani loveşte şi în cultură şi sport"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.