Alarmant: a crescut numărul liceenilor sătmăreni consumatori de marijuana și etnobotanice!


La Satu Mare, ziua internaţională de luptă împotriva consumului şi traficului ilicit de droguri a fost marcată în avans, vineri, 24 iunie, prin intermediul mesei rotunde cu tema „Noi provocări în privinţa consumului de droguri în rândul tinerilor”, care a avut loc în sala Consilii XXI a Consiliului Județean, în organizarea Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA).

Situația prezentată în urma centralizării datelor rezultate după efectuarea studiului realizat de CPECA în rândul elevilor de liceu din Satu Mare, Carei și Negrești Oaș în privința prevalenței consumului de droguri, reprezintă un semnal de alarmă: dacă față de anul 2006, când a fost realizat primul studiu de această natură, numărul liceenilor consumatori de alcool și tutun se menține constant, lucrurile stau cât se poate de prost în privința consumului de droguri. Numărul liceenilor care consumă droguri a crescut, iar marijuana a fost declarată ca fiind pe primul loc în rândul preferințelor. Totodată, deși în procent relativ mic, liceenii au recunoscut că nu le este străină nici cocaina.

Studiul referitor la prevalența consumului de droguri în rândul liceenilor din județul Satu Mare a fost realizat pe un eșantion de 536 elevi cu vârste cuprinse între 15-19 ani, din 24 de licee din mediul urban, respectiv din municipiile Satu Mare și Carei, precum și din orașul Negrești Oaș. Dintre liceenii chestionați, 269 au fost fete, iar 267 băieți.

Potrivit celor declarate de Ștefania Boca din cadrul CPECA, în anul 2010 consumul de alcool și tutun în rândul liceenilor se menține oarecum constant față de anul 2006, dintre elevii chestionați 53% declarând că au fumat și au băut cel puțin odată. În schimb, situația este diferită în privința consumului de droguri, în special în ceea ce privește marijuana. Astfel, 11% dintre cei chestionați au declarat că au consumat marijuana. Pe locul următor se situează consumul de etnobotanice, cu un procent de 5,8%, în timp ce în privința altor droguri procentele au fost mult mai mici: Extasy – 1,9%, heroina – 0,9%, cocaina – 1%, respectiv amfetaminele – 0,2%.

Pe lângă masa rotundă organizată la Satu Mare, tot vineri, 24 iunie, în municipiul Carei a fost lansată campania națională „Absentul” de prevenire a consumului de substanțe noi cu proprietăți psihoactive în rândul adolescenților și tinerilor cu vârste între 15-24 ani.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.