Ajutor de urgenţă pentru grădiniţe


În vederea remedierii problemelor cu care se confruntă, Grădinițele cu program prelungit nr.1, respectiv 29 situate în municipiul Satu Mare pe strada 1 Decembrie 1918, vor primi de la Primărie aproximativ 135.000 lei. De mai mult timp, cele două grădinițe sunt frecvent inundate din cauza instalațiilor vechi și defecte, problemele fiind semnalate conducerii Primăriei.

Pentru a constata despre ce este vorba, viceprimarul Kereskenyi Gabor împreună cu un grup de specialiști din cadrul Primăriei s-au deplasat la cele două grădinițe. S-a constatat că la ambele unităţi se impune schimbarea de urgenţă a sistemului termic, respectiv centralele, ţevile şi caloriferele. Potrivit viceprimarulului, întregul sistem este foarte vechi și neperformant, iar ţevile au nenumărate fisuri din cauza cărora se produc pierderi însemnate de apă care se acumulează în subsoluri. Aceleași deficiențe determină și scăderea presiunii din centralele termice, ceea ce atrage după sine și probleme în funcţionarea acestora.
Kereskenyi Gabor a promis conducerii grădiniţelor că problemele semnalate vor fi rezolvate în timpul vacanţei de vară, soluţionarea lor necesitând alocarea a aproximativ 135.000 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.