Trei marocani au încercat să iasă ilegal din România

Trei cetăţeni marocani au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră sătmăreni în momentul în care încercau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria. Cei trei intenţionau să ajungă în Italia.

În seara zilei de miercuri, 15 iunie, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere al IJPF Satu Mare au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale. În jurul orei 21.30, oamenii legii au observat trei cetăţeni afro-asiatici în staţia CFR din municipiul Satu Mare. De acolo, persoanele au plecat cu mijloace de transport în comun până în localitatea Vetiş, iar mai departe pe jos către Oar. De la marginea localităţii respective au părăsit drumul principal mergând spre frontiera cu Ungaria. În tot acest timp, cei trei cetăţeni au fost supravegheaţi îndeaproape de către poliţiştii de frontieră sătmăreni. În momentul în care persoanele intenţionau să treacă pe frontiera verde din România în Ungaria, oamenii legii au acţionat pentru reţinerea lor. Cei trei au fost conduşi la sediul IJPF Satu Mare şi din primele verificări s-a stabilit că sunt cetăţeni marocani cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă în Italia pentru a-şi găsi un loc de muncă, dar pentru că nu posedau documente valabile de călătorie au încercat să iasă ilegal din România pe frontiera verde. Marocanii sunt cercetaţi acum pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la ieşirea din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.