Stelistul Eric Bicfalvi a fost premiat de conducerea Direcţiei pentru Sport Satu Mare

În cadrul unei conferinţe de presă organizată astăzi, 14 iuni, la sediul Direcţiei pentru Sport Satu Mare, directorul instituţiei, Florin Gal, l-a prezentat pe Eric Bicfalvi, fotbalistul cu origini sătmărene care evoluează în acest moment la Steaua Bucureşti.

„M-am gândit ca în fiecare săptămână să prezint câte un sportiv din judeţul Satu Mare care a atins performanţe remarcabile la nivel naţional şi internaţional. Eric Bicfalvi a debutat în Liga I în 27 august 2006 la Jiul Petroşani în meciul cu Poli Iaşi şi a ajuns la Steaua Bucureşti în vara anului 2007”, a precizat Gal. Eric Bicfalvi a jucat peste 90 de meciuri pentru Steaua Bucureşti, a avut 24 de prezenţe în cadrul echipei naţionale de tineret şi a jucat 14 partide în Cupele Europene.

„Am avea nevoie de un centru de juniorat în judeţ”

Făcând o comparaţie cu fotbalul care se joacă în afara ţării Bicfalvi spune că „avem mult de muncit, mai ales la nivel de juniorat dar nu numai. De exemplu, ieri am fost pe stadionul din Carei. Să vă spun sincer am rămas dezamăgit. Nu mai văd garduri, nu mai văd tribune. Jucau acolo vreo patru copii care alergau şi ei pe teren. Echipa e în categoria D şi nici nu vor să tragă să ajungă mai sus. Avem valori, sunt juniori foarte buni dar nu este cine să-i promoveze. După părerea mea aceşti copii ar trebui selectaţi şi duşi în străinătate deoarece la noi în ţară, la nivel de juniorat nu se face treabă. Ne-ar trebui şi aici la Satu Mare, sau undeva în judeţ un centru de juniorat asemenea celui înfiinţat de Gheorghe Hagi. Pentru asta ar trebui 4-5 oameni cu bani, deoarece avem şi noi oameni bogaţi în judeţ. Norocul meu a fost că am avut o echipă de juniori foarte bună şi am beneficiat şi de o promovare pe măsură”, a declarat jucătorul stelist.

În ceea ce priveşte pregătirile care bat la uşă Bicfalvi spune că în această seară se va întoarce la Bucureşti după care va pleca cu Steaua în cantonament în Austria. La finalul conferinţei de presă, Florin Gal i-a înmânat fotbalistului o diplomă drept recunoaştere a meritelor sale. „Aş fi vrut să fie prezent şi Gardoş dar se întoarce doar astăzi ţară aşa că nu am avut norocul să-l aduc aici. Poate zilele următoare”, a mai ţinut să precizeze directorul Direcţiei pentru Sport Satu Mare.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.