Țiganii de pe Ostrovului au rămas fără curent


Alimentarea cu energie electrică a blocului CD2 de pe strada Ostrovului a fost sistată de la începutul acestei luni. Măsura a fost luată în conformitate cu cele stabilite cu prilejul întâlnirii care a avut loc în data de 10 mai a.c., când la fața locului s-a deplasat viceprimarul Kereskenyi Gabor însoțit de reprezentanții Serviciului Public de Asistență Socială, SC Florisal SA și Poliției Locale.

Rețeaua electrică din interiorul blocului CD2, prevăzut cu 99 spații de locuit, este grav deteriorată și uzată, punând în pericol siguranța celor 380 de locatari. Aceștia, pe durata furnizării curentului electric, au apelat la diverse improvizații, tragând fire de la panoul electric al imobilului, care nu au fost izolate, iar panoul nu este securizat cu lacăt pentru a se împiedica accesul la acesta. De asemenea, în interiorul locuințelor, aproape toți locatarii au folosit mai multe surse de încălzire în același timp, suprasolicitând astfel rețeaua electrică.

Sistarea energiei electrice în blocul CD2 va fi menținută până la remedierea defecțiunilor existente la rețea și securizarea panoului electric în vederea preîntâmpinării eventualelor accidente care pot avea consecințe grave pentru locatarii imobilului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.