Minoră de doi ani din Acâș, înțepată cu cuțitul

O fetiță de doi ani și jumătate din Acâș se află internată în stare gravă în secția de Chirurgie Infantilă a Spitalului Județean Satu Mare după ce a fost agresată în condiții suspecte.

R.R. a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean, în dimineața zilei de duminică, 5 iunie. în urma investigațiilor s-a stabilit că fetița prezintă o plagă penetrantă la nivelul coloanei lombare, provocată, potrivit celor declarate de mama acesteia, de lama unui cuțit. Purtătorul de cuvânt Constantin Demian a afirmat că mama minorei a declarat că în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, fetița ar fi căzut din pat în lama unui cuțit. În realitate, minora a fost supusă unei agresiuni, autorul acesteia fiind, se pare, concubinul mamei.

În vederea elucidării împrejurărilor în care a avut loc agresiunea, au fost anunțate Inspectoratul Județean de Poliție, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și Autoritatea Tutelară.
Pacienta se află internată în continuare la Chirugie Infantilă și, cu toate că nu i-a fost pusă viața în pericol, starea de sănătate a acesteia este gravă.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.