Călin Bumbuluț: “Suntem în budă!”


În lipsa contractelor semnate cu Casa Județeană pentru Asigurări de Sănătate (CJAS), fără informațiile cu privire la serviciile de care vor beneficia pacienții, și fără o evidență cu privire la numărul pacienților asigurați, deși revoltați și scandalizați din cauza situației în care se află, de la 1 iunie medicii de familie sătmăreni își desfășoară totuși activitatea în mod obișnuit.

Potrivit celor declarate de Călin Bumbuluț, președintele Asociației Județene a Medicilor de Familie Satu Mare, situația ar putea dura până cel mult săptămâna viitoare. După care, dacă reprezentanții Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) vor refuza în continuare modificările solicitate în privința unora dintre normele prevăzute în noul contract-cadru, medicii da familie vor fi obligați să ceară pacienților achitarea serviciilor medicale.

Deocamdată, sătmărenii care stau pe la ușile cabinetelor beneficiază de consultații medicale fără să achite vreun leu, precum și de concedii medicale plătite în baza convenției care nu are legătură cu Fondul Național Unic de Sănătate. În schimb, medicamentele prescrise pe rețetă, trebuie cumpărate. “Peste cel mult trei zile, dacă situația se va menține și nu vor fi semnate noile contracte -cadru cu CJAS, singura șansă de supraviețuire a medicilor de familie va fi taxarea pacienților. Acum, singurul lucru pe care pot să-l spun este că suntem în budă! Atât medicii, cât și pacienții!” – afirmă Călin Bumbuluț.

Situația în care se află medicii de familie este determinată de refuzarea de către CNAS a modificăror propuse de către medicii de familie în ceea ce privește contractul-cadru pe 2011. Teoretic, contractul- cadru pe 2011 dintre cele două părţi ar fi trebuit semnat la 1 aprilie, după care termenul a fost prelungit până la 1 iunie, fără ca tensiunile să dispară sau situația să se rezolve.

Un Comentariu la "Călin Bumbuluț: “Suntem în budă!”"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.